Drama artistei Neta Soare! A fost la un pas de moarte în timpul unui turneu

Publicat: 21/12/2022 | 20:19

Neta Soare este una dintre cele mai îndrăgite cântărețe de muzică populară, iar de-a lungul timpului a adus fericire pe chipul celor care o ascultă. Interpreta are mereu zâmbetul pe buze, însă în realitate aceasta ascunde o adevărată dramă. Artista a mărturisit că a fost la un pas de moarte în timpul unui turneu, însă din fericire, a fost salvată la timp de niște prieteni.

Neta Soare se consideră o femeie norocoasă

Neta Soare se află în lumina reflectoarelor de foarte mulți ani și tot de atunci le-a cucerit inima românilor care îi apreciază muzica. Cu toate acestea, nimeni n-a știut povestea dramatică prin care a trecut cântăreața. Interpreta de muzică populară a pornit de jos, a locuit la sat, dar a reușit prin muncă și pasiune să ajungă exact acolo unde și-a dorit.

„Viața mi-a oferit multe momente frumoase. Mai mult decât m-am așteptat. Dar și momente mai puțin plăcute. Pe care le-am luat ca atare. Sunt o fire destul de puternică”, a spus Neta Soare la Antena Stars.

Neta Soare a fost la un pas să moară înecată

În ciuda succesului ei, vedeta a mărturisit că a avut parte și de momente mai puțin frumoase. Nimeni n-a bănuit vreodată că artista și-a văzut moartea cu ochii. Aflată într-un turneu în Australia, cântăreața și-a pus viața în pericol atunci când s-a aruncat într-o piscină, deși era conștientă de faptul că nu știa să înoate. În ultima clipă, prietenii au fost cei care au salvat-o, bineînțeles, spune ea, tot cu voia lui Dumnezeu.

„Eu nu știu să înot și am intrat într-o piscină și am zis să mă bălăcesc. Am luat-o ca pietroiul la fund, m-am trezit în apă și mi-am văzut viața într-o secundă. Dar Dumnezeu m-a ajutat și în această situație. Eram la o familie și fiecare avea preocuparea lui. M-au descoperit că eram la fundul piscinei. Mi-am dat seama cât de repede se poate duce în om. Suntem ca un firicel de nisip”, a mai spus artista în cadrul emisiunii „Star Matinal”.

VEZI ȘI: CUM A DEPĂȘIT NETA SOARE CELE MAI GRELE MOMENTE DIN VIAȚĂ? “VINDECĂ ORICE RANĂ…”

Neta Soare a fost salvată de la înec (Sursă: Instagram)

Neta Soare a rămas văduvă după o căsnicie de 35 de ani

Chiar și după o asemenea cumpănă, Neta Soare a mărturisit că se consideră o femeie protejată și fericită în fiecare zi.

„Mă gândesc la viața mea și ajung la concluzia că sunt un om fericit”, a conchis interpreta.

VEZI ȘI: NETA SOARE, DECLARAȚII CU LACRIMI ÎN OCHI LA DOUĂ LUNI DE LA MOARTEA SOȚULUI

Această cumpănă nu este singura prin care a trecut. În 2021,Neta Soare și-a pierdut soțul după ce a suferit o afecțiune pulmonară gravă. Acesta s-a stins din viață la vârsta de 72 de ani și a lăsat un gol imens în sufletul cântăreței. Cei doi au avut o căsnicie care a durat 35 de ani.

„L-am internat pentru stabilirea unui diagnostic, după trei zile a contactat o bronhopneumonie, a intrat într-o stare de somnolență profundă iar în două săptămâni s-a stins din viață. Nu am mai putut face nimic. Medicii ne-au spus că e bine, după o săptămâna l-au externat, probabil că tratamentul ar fi trebuit ținut mai mult timp, nu doar atât. Din spital l-am scos aproape la orizontală”, a declarat Neta Soare pentru Starpopular.ro, în urmă cu ceva timp.

This browser does not support the video element.