Dragostea lor a sfidat moartea! S-au iubit timp de 71 de ani şi au murit la patru minute unul de celălalt. Cazul care a înduioşat lumea
Soţii au fost căsătoriţi timp de 71 de ani, iar Wilf Russel a murit într-un azil iar soţia lui într-un spital. Ceea ce este uimitor e că nici unul dintre soţi nu au ştiut înainte să moară despre decesul celuilalt, arată RSVP Magazine.
“Bunicul meu a fost diagnosticat cu demenţă în urmă cu un an şi a fost nevoit să fie internat într-un centru de îngrijire, acum câteva luni. Bunica mea a fost să-l vadă recent, iar el nu a mai recunoscut-o. Sănătatea ei a început atunci să se înrăutăţească”, a spus Stephanie, nepoata celor doi britanici. Şi femeia în vârstă de 91 de ani a ajuns la spital şi a decedat, în mod uimitor, la patru minute după soţul ei. “Când am fost la ea, a deschis ochii şi m-a întrebat unde este Wilf. Ultimul lucru pe care mi l-a spus a fost ‘Am fost o pereche, nu-i aşa?’. El a murit la 6.50, iar ea la 6.54, fără să ştie despre Wilf”, a povestit, emoţionată Stephanie. Wilf şi Vera s-au cunoscut când Wilf avea 18 ani, iar Vera 16. S-au logodit înainte ca el să plece în Africa de Nord şi Italia, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Cei doi au avut trei copii, iar unul dintre ei a decedat când avea 30 de ani, după ce a suferit de scleroză multiplă.