Dr. Mihaela Bilic: „Cred că 80% dintre oameni mănâncă mecanic. Mâncăm pentru că avem o insatisfacție la nivel de trăiri.”

Publicat: 08/06/2022 | 23:10

Mihaela Bilic aduce, cu fiecare discuție, bucuria și plăcerea în farfurie, dar și dorința de a le reda oamenilor încrederea în mâncare. Medicul nutriționist a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție specială, transmisă live de Gândul. 

Mesajul ei este unul simplu: sănătatea are gust! Autoarea unor cărţi de succes și promotoare a multor campanii de educaţie nutriţională, Mihaela Bilic ne sfătuiește să facem din mâncare un prieten și nu un dușman, iar din alimentaţia sănătoasă un stil de viaţă. Mihael Bilic a dezbătut subiectul mâncatului mecanic:

”Cred că 80% din omanei mănâncă mecanic. Eu încă fac acest exercițiu și îi provoc să-mi spună cum este mâncarea, însă nu prin cuvântul ”bun”. Descrie-mi ce mănânci, fă-mi poftă, convinge-mă să mănânc și eu, dar când sunt mai atenți nu mai găsesc argumente pentru respectivul ”bun”.

Mâncăm pe pilot automat, fumăm, deci lucrurile le facem într-un mod în care nici măcar nu ne aduc satisfacție, iar mâncarea, spre deoserbire de alte elemente, chiar vine cu calorii.

 Caloriile alea consumate ca un robotel, chiar se depun. Nici nu ai avut nevoie de ele, dar  nici nu te-ai bucurat de ele”, a transmis medicul nuțriționist.

Marius Tucă și Dr. Mihaela Bilic

Medicul nutriționist, Mihaela Bilic consideră mâncatul mecanic ca o consecință a unei insatisfacții la nivel emoțional, însă atunci când muncăm mecanic, tot ceea ce ne aduce în plus sunt doar niște calorii de care nu aveam nevoie și, în această situația, dispare plăcerea și satisfacția de a mânca:

”Mâncăm nu pentru că ne este foame ci pentru că avem o insatisfacție la nivel de trăiri, de senzații și emoții și, culmea, în momentul în care mâncăm nici măcar nu ne bucurăm cu adevărat și nu savurăm mâncarea”, a spus Mihaela Bilic.

This browser does not support the video element.