Dr Dre, surprins în prezența unei domnișoare, după ce a anunțat divorțul de Nicole Young. Fosta soție încasează o sumă uriașă de la producătorul muzical
După ce s-a anunțat divorțul de la început de an, Dr Dre nu s-a mai afișat în public. Starul în vârstă de 56 de ani nu a ieșit luni întregi, însă, recent, fostul partener al lui Nicole Young, a fost văzut în compania unei femei misterioase.
Artistul Dr Dre a fost văzut în public, în cursul serii de joi, în Los Angeles. Producătorul muzical în vârstă de 56 de ani și soția lui, Nicole Young, au divorțat, totuși lucrurule sunt departe de a se sfârși între cei doi, deoarece acum este la mijloc situația financiară. Se pare că artistul ar trebui să îi plătească sute de mii de dolari fostei sale soții. Joi seara, însă, bărbatul a fost surprins în compania unei femei misterioase, semn că acesta ar avea de gând să își refacă viața amoroasă.
Potrivit Dailymail, au trecut cinci luni de când producătorul muzical Dr Dre nu s-a mai afișat în public, alături de o prezență feminină, semn că acum, după ce actele de divorț au fost date la notar, ar fi pregătit să iasă, din nou, din ”anonimatul amoros”. Totuși, pe de altă parte, imaginile surprinse de paparazzi de peste Ocean vin la nici o săptămână după ce producătorul muzical a fost obligat să îi plătească fostei sale soții, Nicole Young, suma lunară de 293.000 de dolari, bani care ar trebui să acopere costurile de securitate și întreținerea celor două locuințe. Aranjamentul temporar referitor la suma respectivă va continua până când perechea va conveni asupra unei soluții permanente. Rapperul, în vârstă de 55 de ani, și Nicole, în vârstă de 50 de ani, s-au judecat pe averea de miliarde de dolari încă din iunie 2020, când a cerut divorțul.
Nicole Young l-a acuzat pe acesta că este un soț abuziv și că a înșelat-o în mod repetat în timpul căsniciei. În luna aprilie, Dr Dre a fost nevoit să-i permită lui Nicole Young să intre în casa sa din Crestwood Hills pentru o lăsa să-și adune bunurile, după ce i-a refuzat accesul în locuință, imediat după separare.
Dr. Dre a suferit un anevrism cerebral după despărțirea de Nicole Young
De când a solicitat divorțul, Dre a suferit un anevrism cerebral care îi pune viața în pericol.
În ianuarie, s-a spus că a fost de acord să predea Nicole 2 milioane de dolari pentru a-i acoperi cheltuielile de viață până când vor ajunge la un acord asupra unei cifre finale. Fostul cuplu are doi copii mari – fiul Truice, de 23 de ani, și fiica Truly, de 19 ani.
Dr. Dre este tatăl a șase copii, cu cinci femei diferite. Avea doar 16 ani când a întâlnit-o pe Cassandra Joy Green, iubita de atunci, și a avut împreună primul lor copil, un fiu pe nume Curtis, pe care se pare că nu l-ar fi întâlnit decât 20 de ani mai târziu.
Fiul lui Dre, Andre Young Jr, a murit tragic în 2008, la vârsta de 20 de ani. Acesta fusese în centrul unei uriașe dispute de paternitate, împreună cu mama sa, Jenita Porter, care a intentat un proces prin care solicita 5.000 de dolari pe lună pentru întreținerea copilului. Dr Dre are, de asemenea, un fiul, Marcel, cu cântăreața Michel’le. Dar are și o fiică pe nume La Tanya.
sursă foto: Captură video Youtube