Dovada că asasinul din Caracal a ajuns la ”balamuc”! Cum arată fișa medicală a lui Gheorghe Dincă
După ce ieri au ieșit la iveală martori care au declarat despre criminalul Gheorghe Dincă că ar fi fost internat la Psihiatrie de mai multe ori, astăzi au apărut și dovezile.
Gheorghe Dincă a fost internat de mai multe ori la secția de Psihiatrie din cauza unei tulburări organice de personalitate pe fond mixt, decompensări disforice (tulburărilor mentale și de comportament datorite folosirii alcoolului), sindromul de dependență, relatează gazetaoltului.ro.
Acesta a fost internat în perioadele: 30 Ianuarie 2009; 2 Aprilie 2009; 3 Iulie 2009; 3 Septembrie 2009; 3 Decembrie 2009; 11 Februarie 2010; 15 Aprilie 2010; 16 Septembrie 2010.
Criminalul și-a recunsocut faptele
Gheorghe Dincă este cercetat de procurorii DIICOT pentru omor calificat. Este suspectat că ar fi sechestrat și ucis două tinere pe care le-a luat cu mașina, la ocazie.
În locuința lui au fost găsite oase calcinate și dinți de natură umană, dar și bijuterii pe care mama Alexandrei Măceșanu, tânăra de 15 ani răpită săptămâna trecută le-a recunoscut ca fiind ale fiicei sale.
Probe au fost găsite și în mașina lui Dincă. După trei zile de anchetă, Dincă a recunoscut că le-a ucis pe Alexandra și pe o altă tânără, Luiza Melencu, dispărută din aprilie.
Gheorghe Dincă, audiat într-un alt caz de omor
Avocatul Bogdan Alexandru a declarat în cadrul unui interviu oferit astăzi că acuzatul a fost la DIICOT, unde a dat o declaraţie şi a subliniat că nu are cunoştinţă ca un al treilea telefon, al unei alte victime, să fi fost găsit în casalui Gheorghe Dincă.
Monstrul din Caracal a fost audiat de anchetatori în cursul zilei de ieri într-un dosar care viza o fată ucisă în Parcul Romanescu din Craiova.