Doua persoane au fost grav ranite in urma unei explozii puternice intr-un bloc din Targu Carbunesti! Ceilalti locatari au fost evacuati!

De: Cancan
Publicat: 23/10/2012 | 00:00

UPDATE Cei doi raniti sunt adusi la Bucuresti, cu un elicopter SMURD.

Deflagratia s-a produs in jurul orei 6.00, cand locatarii blocului au fost treziti de o explozie puternica, produsa intr-un apartament de la etajul intai al unui bloc cu patru etaje din Targu Carbunesti.

La fata locului au ajuns mai multe echipaje de pompieri din Targu Jiu, care au evacuat 26 de locatari, intre care sase copii.

Multe dintre persoanele evacuate s-au intoxicat cu monoxid de carbon si au primit ingrijiri medicale de la cadrele medicale de pe ambulantele ajunse la fata locului, fara a fi necesara transportarea lor la spital.

In urma exploziei au fost grav raniti proprietarii apartamentului – o femeie de 46 de ani si sotul acesteia, de 48 de ani, care au suferit arsuri pe 80 la suta din suprafata corpului, fiind dusi la Spitalul de Urgenta din Targu Carbunesti.

Potrivit directorului spitalului, Constantin Tarziu, a fost solicitat un elicopter pentru a-i transporta pe cei doi soti la un spital din Bucuresti, aparatul de zbor fiind asteptat in cursul diminetii.

Apartamentul in care a avut loc explozia a fost distrus, iar interventia pompierilor pentru stingerea focului a durat peste o ora, in acelasi timp fiind afectat si un alt apartament vecin.

Potrivit directorului spitalului la care au ajuns ranitii, cei doi le-au spus medicilor ca de la aragazul din apartament ar fi sarit furtunul de la reteaua de gaze, iar in momentul in care au incercat sa aprinda un bec s-a produs explozia.