Incendiul a izbucnit pe o stradă din municipiul Pitești. La fața locului au fost trimise două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.
Din primele date, două autoturisme au fost cuprinse de foc. Incendiul ar fi pornit de la un Cielo, cu instalație de GPL, care a ars peste 50%, iar a doua mașină a fost afectată de efectul termic. Un al treilea autoturism a fost, de asemenea, cuprins de flăcări.
Pompierii de la ISU Arges au intervenit prompt, dar cele două autoturisme nu au mai putut fi salvate. A fost demarată o anchetă pentru a stabili care este cauza incendiului, dar și pagubele înregistrate.
Incendiul s-a propagat la al doilea autoturism din cauza lichidelor combustibile ce s-au scurs pe carosabil și s-au aprins.
La primul au ars elemente combustibile din interior și de la compartimentul motor, la al doilea au ars elemente combustibile din interior, compartimentul motor și partea spate, iar al treilea autoturism a fost ușor afectat de temperatura ridicată degajată de incendiu.
Intervenția a durat aproximativ 30 de minute.