Două legende vii ale rock-ului românesc care au văzut moartea cu ochii, au plecat din ţară şi au ales să cânte cu artişti străini
Kempes a revenit în acest an în peisajul româneasc după ce 10 ani a lipsit. El şi-a format o nouă trupă, Rezident Ex, considerată revelaţia anului 2012 pentru scena rock românească.
Trupa din care fac parte Tavi Iepan (rezident în Hamburg, Germania), Ovidiu Ioncu Kempes (rezident în Brisbane, Australia), Christian Podratzky (rezident în Berlin, Germania), Florin Cvasa (Timişoara, România), Adrian Popescu (rezident în Paris, Franţa) şi Matthias Lange (Hamburg, Germania) a susţinut un prim turneu în România anul acesta şi intenţionează să revină în primăvara anului viitor. În plus, muzicienii pregătesc şi două albume, ambele compuse de Tavi. Primul conţine piese realizate de acesta în perioada Cargo, dar care nu au fost cântate niciodată, iar cel de-al doilea, piese noi 100%, special compuse pentru Rezident EX.
Cu toate că în continuare locuieşte în Australia, Kempes şi-a exprimat dorinţa de a reveni în ţară. Spre deosebire de ceilalţi membri, care pot să ajungă în România în cel mult 3 ore, acesta are de străbătut un drum mult mai lung din Brisbane. El a ales să rămână momentan tot în Australia de dragul celor doi copii ai săi, care au un viitor mult mai bun acolo.
Destinul lui Kempes şi al lui Cristi Minculescu se aseamănă în mai multe locuri. Amândoi sunt legende vii ale rock-ului românesc, au un mare succes la public, au decis că pot avea un viitor mai bun în străinătate şi au ales să cânte cu instrumentişti străini sau români stabiliţi de mulţi ani în afara ţării.
Mai mult, cei doi au decis să-şi schimbe viaţa după ce au fost la un pas de moarte. Kempes a suferit , acum mai bine de 10 ani, un accident cu motorul, în urma căruia a stat aproape o lună şi jumătate inconştient. Imediat după acest eveniment a decis să plece din România. Iar Cristi Minculescu a avut nevoie de un transplant de ficat altfel, viaţa lui s-ar fi sfârşit.
Cristi Minculescu a dezvăluit luni, la postul de la radio Rock FM, că s-a stabilit în Germania unde a pus bazele unei noi trupe, care se numeşte Lotus.
„Lotus e o floare de apă. Trei culori: alb, galben, roşu, cu irizări uneori. Sper să ţină cât mai mult. .Teoretic, se anunţă vremuri frumoase. Sperăm să se şi materializeze. Piese noi sunt vreo şapte, în engleză, bineînţeles„, a spus Minculescu, care a decis să se mute în Germania, unde s-a născut acest proiect.
„Eu sunt definitiv acolo, nu temporar, în Germania. Am plecat deja şi, în măsura în care voi fi solicitat aici – şi separat, şi cu Lotus -, voi veni cu mare plăcere. Dar baza e acolo, în Germania”,”, a declarat artistul.
La fel precum Kempes, Cristi Minculescu a ales să lucreze cu instrumentişti străini.
”Sunt foarte buni instrumentişti, sunt toţi profesori de muzică. Eu sunt singurul român. Ar fi trebui să ne numim Europa, dar ne-au luat-o suedezii aceia înainte. Asta pentru că fata este portugheză naturalizată, basistul e ucrainean naturalizat şi bateristul e italian naturalizat. Singurul german-german este chitaristul”, a povestit Cristi.
Fostul solist al trupei Iris a urcat duminică pe scena Sălii Palatului, alături de Loredana Groza. Cei doi au interpretat piesa „Strada ta”.
Viorela Precupaş
This browser does not support the video element.