Două ispite de la Insula Iubirii sezonul 6 formează un cuplu. Nu o să îţi vină să crezi despre cine este vorba
Insula Iubirii pune la încercare în fiecare an, dragostea dintre cuplurile care aleg să participe la celebrul show. Concurenţii pot alege la sfârşitul testului să plece împreună aşa cum au venit, separaţi sau cu una dintre ispite. Pentru prima dată în şase ani, două dintre ispite au ales să formeze un cuplu, ba chiar şi-au asumat povestea în mod public. Iată despre cine este vorba.
Karina Fetica și Marco Cigognini s-au înscris la „Insula iubirii” în calitate de ispite. În timpul emisiunii, cei doi nu au avut parte de poveşti memorabile sau o relaţie, iar după ce s-au întors în România, între ei s-a legat ceva mai mult decât o prietenie.
Fanii au rămas uimiți când au văzut faptul că cei doi petrec din ce în ce mai mult timp împreună, iar la un moment dat au dar cărţile pe faţă în ceea ce priveşte situaţia lor sentimentală.
Karina și Marco recreează cele mai noi challenge-uri apărute pe TikTok, iar din filmuleţe pe care le publică se vede clar cât de bine se înţeleg şi se completează. În majoritatea videoclipurilor, cei doi radiază de fericire, semn că relaţia lor merge foarte bine.
Cine sunt Karina și Marco
Karina Fetica a fost una dintre cele 10 ispite feminine ale sezonului 6, „Insula iubirii”. Tânăra are 26 de ani este din Făgăraș, însă locuiește în București de câţiva ani. A renunţat la locul de muncă pe care îl avea pentru a-şi urma pasiunea, astfel a devenit antrenor de fitness.
În plan sentimental, blondina a pus capăt unei relaţii de nouă ani din cauza monotoniei.
Marco este de origine italian şi s-a stabilit în România după ce și-a deschis un club în Capitală. Deşi a trecut prin câteva relaţii, bărbatul a declarat că nu a avut până acum ocazia să simtă că a iubit cu adevărat.