Două femei au fost biciuite în fața a peste 100 de persoane! Motivul este incredibil
Două femei din Malaezia au fost biciuite în fața a peste 100 de persoane, din cauză că au încercat să întrețină relații sexuale împreună. Este pentru prima dată când statul dă o pedeapsă atât de dură pentru o astfel de întâmplare, ridicând semne de întrebare cu vedere la deschiderea țării față de comunitatea LGBT.
Cele două femei, în vârstă de 22 și 32 de ani, au fost biciute de șase ori, imediat după ce s-a aflat pedeapsa chiar în sala de judecată în ochii a peste 100 de persoane.
Chiar dacă au mai existat cazuri pedepsite în acest fel in trecut, pentru adulter, este pentru prima dată când o astfel de pedeapsă este dată doar pentru că două femei au încercat să întrețină relații sexuale. „Pedeapsa a fost șocantă și a devenit un spectacol. Acest caz arată o regresiune pentru drepturile omului„, a declarat Thilaga Sulathireh, un activist din partea grupului de justiție din Malaezia, Justice for Sisters.
Cele două femei au fost pedepsite pe data de 12 august, după ce au mărturisit că sunt vinovate de săvârșirea păcatului „musahaqah”, adică relațiile sexuale cu același sex.
Activiștii pentru drepturile omului se tem că acest caz va agrava homofobia și transfobia din țară, îngreunând viața comunității LGBT.