Două asistente medicale din Craiova, surprinse în timp ce fumau în holul spitalului în care lucrau. Ce reacție a avut directorul unității medicale
Două asistente medicale din Craiova au fost surprinse în timp ce fumau chiar pe holul spitalului în care lucrează. Imaginile publicate de un vizitator au stârnit isterie pe internet.
Deși fumatul este interzis în instituțiile publice, cele două tinere nu au ținut cont de această regulă și au fumat fără nicio problemă chiar pe holul unității medicale. Ele au fost, însă, imortalizate de un vizitator, iar imaginea a stârnit revoltă pe internet.
„De vreo două săptămâni tot urc pe acele scări și toată lumea fumează, indiferent că sunt doctori, studenți, pacienți sau vizitatori”, a comentat un pacient în dreptul fotografiei.
Mai mult decât atât, după ce a fost informat de această situație directorul Spitalului din Craiova, Eugen Georgescu a reacționat imediat: ”Este inacceptabil ca în 2019 să fumăm pe holuri, culoare, scări de incendiu. În al doilea rând, nu putem să le cerem pacienţilor să respecte regulile, dacă nu le respectăm noi, personalul medical în primul rând. Am pornit o anchetă, se vor identifica persoanele care au făcut acest lucru şi vor intra în comisia de disciplină. Aceasta va stabili ce sancţiune vor primi doamnele care fumau. Au mai fost semnalate astfel de situaţii, dar fără nume. Au mai fost făcute controale. În cazul de faţă avem şi poze”, a declarat acesta potrivit Digi24.