Nașul a primit un nou mandat de arestare! Avem toată povestea. Dosarul de trafic de droguri face ravagii în familia Adelinei Pestrițu!

Publicat: 15/11/2022 | 23:40

Haosul continuă în familia Adelinei Pestrițu, din cauza provocatoarei „Tanti Vasilica”! Daniel Rafte, nașul ex-asistentei TV a primit, recent, încă o lovitură sub centură în dosarul de trafic de droguri de mare risc în care a fost arestat preventiv. CANCAN.RO a aflat decizia de ultimă oră a magistraților și o prezintă în exclusivitate. Nici Marius Aurel Mihai, zis Pitbull, la rândul lui luat pe sus de anchetatori, nu a scăpat. Concluzia e simplă: toți cei implicați o au, pe românește, groasă!

Daniel Rafte, cel care le-a fost naș ex-asistentei TV și soțului ei, Virgil Șteblea, în ziua nunții a fost arestat preventiv, pe 24 septembrie, timp de 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc (DETALII AICI). Potrivit unor surse judiciare, gruparea din care făcea parte controversatul afacerist cumpăra stupefiante sub prețul pieței și vindea mai scump în București și în județele Constanța și Prahova. În afara lui Daniel Rafte, au mai fost luați pe sus de anchetatori Marius Aurel Mihai, zis Pitbull, finul lui Adrian Minune și încă două persoane.

După gratii cel puțin până aproape de Crăciun!

Zilele trecute, procurorii au solicitat prelungirea măsurii arestării preventive pentru nașul ex-dansatoarei de la Ibiza, Pitbull și ceilalți doi inculpați. Magistrații Tribunalului Prahova nu au avut milă de cei patru și au tăiat în carne vie. Potrivit informațiilor CANCAN.RO, judecătorii au admis cererea oamenilor legii, astfel că Daniel Rafte, Marius Aurel Mihai și asociații lor vor rămâne după gratii cel puțin până în pragul Crăciunului.

(VEZI AICI: CUM AR FI CĂZUT NAȘUL ADELINEI PESTRIȚU „VICTIMĂ” FIULUI MAESTRULUI NĂSTURICĂ. LA MIJLOC E VORBA DE DOI BOLIZI DE 400.000 DE EURO, CARE AU FOST RIDICAȚI DE POLIȚIE, SUB SUSPICIUNEA DE FURT)

Astfel, pentru încă 30 de zile (20.11.2022 – 19.12.2022), traficanții de droguri vor rămâne „la răcoare”. Aceștia au dreptul la apel, dar este greu de crezut că vor avea câștig de cauză, având în vedere că dosarul este unul „stufos”, mai multe nume grele din showbiz fiind aduse la audieri (DETALII AICI). Nu excludem, totodată, ca inclusiv sărbătorile de iarnă să-i găsească tot în arest, departe de bucatele tradiționale și luxul cu care erau obișnuiți în libertate.

În cazul în care vor fi găsiți vinovați, nașul Adelinei Pestrițu și finul lui Adrian Minune riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 5 la 12 ani.

Daniel Rafte și mai cunoscuții săi fini (SURSA FOTO: INSTAGRAM)

Dosare penale „la greu” pentru Daniel Rafte

Daniel Rafte nu este deloc străin de problemele cu legea. Pe 25 mai 2020, se alegea cu un dosar penal după ce a continuat executarea unor lucrări în condițiile în care organele de control i-au interzis acest lucru, iar pe 3 noiembrie 2021 era trimis în judecată de DNA pentru șantaj și amenințări. Totodată, mai multe bunuri imobile i-au fost puse sub sechestru. Pe 3 iulie 2019, afaceristul a fost naș de cununie pentru Adelina Pestrițu și partenerul ei, Virgil Șteblea.

(CITEȘTE ȘI: ADELINA PESTRIȚU ȘI-A SERBAT ZIUA, DAR CEVA SE ÎNTÂMPLA… PLICTISITĂ DE ZIUA EI! TIC-TAC, TIC-TAC, ÎI DĂ „VITEZĂ” „TATUATULUI”?)

Adelina Pestrițu și-a „renegat” nașul

După ce scandalul a izbucnit, Adelina Pestrițu a anunțat, pe rețelele sociale, că a întrerupt orice fel de legătură cu Daniel Rafte cu mult timp în urmă. Și-a „renegat”, practic, părintele spiritual. A „uitat”, însă, să șteargă și pozele în care apare alături de nașul de cununie pe Instagram.

Drumurile noastre și relația noastră circumstanțială s-a încheiat destul de repede. Niciodată pe parcursul relației noastre, atât cât a durat, nu am avut cunoștință sau bănuieli despre acțiuni contrare legii sau moralei„, a scris Adelina Pestrițu, în mediul online.

Marius Mihai Aurel, zis Pitbull, cununat de Adrian Minune

De partea cealaltă, Marius Mihai Aurel, zis Pitbull, este un fost taximetrist, cunoscut ca interlop în Constanța de aproximativ două decenii. Nu doar „Tanti Vasilica” i-ar fi adus venituri substanțiale, ci și traficul de persoane, fiind membru marcant într-o rețea de prostituție de mare amploare. Este finul lui Adrian Minune, unul dintre cei mai cunoscuți maneliști din România.

În urmă cu 11 ani, artistul i-a fost naș de cununie interlopului. „Pe finul meu îl cunosc de 15 ani şi l-am cununat, dovadă că eu nu am uitat de unde am plecat. Finul meu are nevoie de un părinte spiritual, aşa cum eu ştiu să fiu”, a declarat, atunci, Adrian Minune.

Pibull și soția lui l-au avut ca naș pe Adi Minune (Foto: captură Antena1)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult