Dosarele magistratilor, studiate doar de titulari
Presedintele CSM, Lidia Barbulescu , a declarat, ieri, ca sunt informatii de interes public acele date din dosarele profesionale ale judecatorilor si procurorilor care vizeaza evolutia carierei profesionale, traseul profesional, fisele de evaluare si sanctiunile disciplinare. „Dosarele profesionale pot fi consultate la sediul Consiliului numai de catre titularii acestora, singurii care pot obtine copii ale tuturor actelor existente in propriul dosar”, a afirmat Barbulescu. Potrivit acesteia, dosarele profesionale ale actualilor si fostilor magistrati nu pot fi predate altor persoane sau institutii publice. „Consiliul Superior al Magistraturii solicita public Ministerului Justitiei si Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie sa transfere Consiliului toate dosarele profesionale ale fostilor magistrati aflate in arhivele acestor institutii. Legea prevede ca fostii judecatori si procurori care si-au incetat activitatea din motive neimputabile pot fi numiti in magistratura, pe baza de concurs, iar obligatia verificarii dosarului profesional si reputatia acestora revine Consiliului Superior al Magistraturii”, a declarat judecatorul Lidia Barbulescu. (Mediafax)