Dosar penal şi închisoare riscă nişte săteni din judeţul Iaşi pentru că şi-au asfaltat singuri drumul din comună

De: Cancan
Publicat: 04/03/2016 | 14:31

”Fapta” a fost facută acum patru ani
 

Totul s-a petrecut în urmă cu patru ani, fără să existe o autorizaţie pentru lucrări, iar Consiliul Judeţean Iaşi nu are nici acum bani să repare drumul legal.
 

Drumul judeţean are patru kilometri şi e singura legătură a comunei Butea cu oraşul Iaşi. Deoarece autorităţile nu au luat nici o măsură şi nu au încercat în niciun fel să rezolve problema, câţiva săteni s-au unit şi au reparat singuri o porţiune de un kilometru, fără avizul specialiştilor.
 

Am făcut atunci o plângere şi i-am rugat să sisteze. Era jumătatea verii şi noi încă nu atribuisem contractul de plombe”, spune Daniel Minciună, şeful Direcţiei Judeţene de Administrare a Drumurilor şi Podurilor Iaşi.
 

Cel care a venit cu această idee, şi a suportat costurile, de 600 lei este fostul primar al localităţii, Costel Năstase.

Sătenii, împreună cu fostul primar riscă până la şase luni de inchisoare
 

Costel Năstase le ceruse anterior, autorităţilor judeţene, timp de opt ani să asfalteze drumul, însă aceştia nu au reacţionat în niciun fel. Alături de fostul primar sunt anchetaţi alţi şase localnici. Sătenii trimişi în judecată zilele trecute riscă de la o amendă penală, până la şase luni de închisoare.

 

Anca Toma