Dosar penal pentru un bărbat cu simptome de COVID-19, care a fugit pe fereastră dintr-un spital din Cluj-Napoca
Un bărbat a plecat fără acordul medicilor, sărind pe fereastră, din Clinica de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” din Cluj-Napoca, unde era internat cu simptome de infecție cu COVID-19. Acesta s-a ales cu dosar penal.
De precizat că bărbatul nu era confirmat cu coronavirus. Avea, însă, la activ o condamnare, iar procurorii i-au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de zădărnicirea combaterii bolilor şi neexecutarea sancţiunilor penale. În plus, nu avea nici dreptul să se afle în Cluj-Napoca.
CORONAVIRUS. Primul oraș din China care interzice consumul de câini și de pisici
„În data de 01.04.2020, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca s-a înregistrat dosarul penal cu nr. 2047/P/2020, dosar în care s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de zădărnicirea combaterii bolilor şi neexecutarea sancţiunilor penale, constând în aceea că, în perioada 31.03.2020, ora 21,00 – 01.04.2020, ora 11,00, o persoană de sex bărbătesc, faţă de care a fost dispusă anterior o pedeapsă complementară privind interzicerea dreptului de a se afla în municipiul Cluj-Napoca, fiind internată în Clinica de Pneumoftiziologie ‘Leon Daniello’ din Cluj-Napoca şi având simptomatologie specifică infectării cu virusul SARS-CoV-2, a părăsit incinta unităţii medicale, fără acordul personalului medical, prin escaladarea ferestrei salonului, după care s-a deplasat într-o direcţie necunoscută„, se arată într-un comunicat al Parchetului General.
NU RATA: LOVITURĂ LA ”SPITALUL MORȚII” DIN SUCEAVA: NOUL MANAGER A DEMISIONAT!