Dosar panouri fotovoltaice. Cum poţi obţine 20.000 de lei de la stat, în 2024

Publicat: 30/04/2024 | 13:09

După lungi așteptări, în luna ianuarie a acestui an, programul Casa Verde Fotovoltaice a fost deblocat. Astfel, cei care și-au dorit instalarea panourilor fotovoltaice au putu să încheie demersurile necesare în acest sens. De asemenea, și perioada de înscriere a persoanelor fizice către instalatori s-a încheiat, astfel că aceștia au început deja să monteze sistemele, iar primele cereri de decont au venit și ele. Cum poţi obţine românii cei 20.000 de lei de la stat?

Cum instalatorii au început deja să monteze sistemele și primele cereri de decont s-au făcut, Laurențiu Neculaescu, președintele Administrației Fondului pentru Mediu, a oferit mai multe detalii despre întreg procesul, dar și despre ce trebuie să facă oamenii pentru a intra în posesia banilor. Acesta a anunțat care e documentul pe care românii trebuie să-l aibă obligatoriu la decontarea celor 20.000 de lei promiși de stat pentru montarea panourilor fotovoltaice.

(CITEȘTE ȘI: VESTE NESPERATĂ PENTRU ROMÂNI! SCAD FACTURILE LA ENERGIA ELECTRICĂ)

Panouri fotovoltaice

Programul Casa Verde Fotovoltaice a fost primit bine de către români, iar cei care și-au dorit să producă propria energie au fost numeroși. Însă, programul a fost suspendat din septembrie 2023, după contestația unui instalator. Abia în luna ianuarie a acestui an programul a fost deblocat, iar oamenii au putut să își aleagă instalatorii. Ei bine, și această etapă a ajuns la final, iar acum montarea panourilor fotovoltaice a început.

Astfel, au apărut și primele cereri de decont, iar oamenii vor primi banii promiși dacă respectă procedurile. În acest context, președintele Administrației Fondului pentru Mediu a făcut mai multe declarații pe această temă și a oferit câteva informații importante.

„Ne pare rău că a trebuit să-l translatăm în 2024 din cauza unei decizii a unei instanțe, dar am reușit să remediem problema. Pe 24 aprilie s-a terminat perioada de înscriere a persoanelor fizice către instalatori. Au expirat cele 90 de zile. Ultima zi a fost 24 aprilie.

Suntem în etapa în care deja instalatorii au început să monteze. Avem și primele cereri de decont. Sunt deja instalatori care au instalat sisteme pe casele oamenilor și noi estimăm că prin august-septembrie mare parte din aceste sisteme vor fi instalate și atunci vom pregăti noua sesiune pentru anul 2024 unde avem un buget record de 2 miliarde de lei. E cel mai mare buget pe care l-a pus Administrația Fondului pentru Mediu pentru un asemenea program. Anul trecut am avut 1,75 miliarde”, a explicat Laurențiu Neculaescu.

De asemenea, Laurențiu Neculaescu a vorbit despre procedura prin care oamenii pot intra în posesia celor 20.000 de lei. Acesta a subliniat că românii nu pot deconta banii fără un act extrem de important. Este vorba despre certificatul de prosumator. Acest certificat va fi acordat de către distribuitorul de energie, conform legii.

„Acum, la decontare, obligatoriu, trebuie să vină cu certificatul de prosumator. Probabil acolo mai au o mică întârziere, până obțin certificatul de prosumator. Este acordat de distribuitorul de energie din zona respectivă. El este obligat de lege să-l acorde. Are niște termene clare, în lege, în cât timp trebuie să analizeze dosarul, în cât timp trebuie să notifice persoana că este declarată prosumator.

Orice persoană care observă întârzieri în acest proces de obținere a certificatului de prosumator, să se adreseze ANRE-ului pentru că există lege clară, cu termene clare. Așadar, fiecare furnizor și distribuitor de energie trebuie să te declare prosumator dacă respecți condițiile”, a mai spus Laurențiu Neculaescu.

Aproximativ 100.000 de familii din România sunt eligibile pentru a primi o finanțare de 20.000 de lei din partea Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), bani care vor fi folosiți pentru instalarea de panouri fotovoltaice.

(VEZI ȘI: CUM POŢI PRODUCE APĂ GRATUIT, PRIN PANOURI FOTOVOLTAICE. CE TREBUIE SĂ FACI, DE FAPT)