Polițiștii și procurorii au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă în cazul soțului ministrului de Interne, Carmen Dan, Corneliu Daniel Dan, care a fost găsit mort, marți, în locuința sa din Videle, județul Teleorman, au declarat, pentru Mediafax, surse judiciare.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Teleorman, Teodora Dragole, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că a fost deschis un dosar de moarte suspectă în cazul unui bărbat de 57 de ani, găsit fără viață, marți, în locuința sa din Videle.
”Este o moarte suspectă la Videle. Este vorba despre un bărbat de 57 de ani, care a fost transportat la morga spitalului, în vederea efectuării necropsiei. Nu prezenta urme de violență la nivelul corpului. Este vorba despre o sesizare directă, făcută marți de vecinii din blocul respectiv, care au anunțat faptul că nu l-au mai văzut de o vreme pe bărbatul de 57 de ani. S-a întocmit dosar penal pentru moarte suspectă”, realtează Mediafax.
Potrivit sursei citate, dosarul a fost preluat de procurorii Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman pentru continuarea cercetărilor.
Surse judiciare au confirmat, pentru MEDIAFAX, că bărbatul de 57 de ani care a fost găsit mort în casă este soțul ministrului Carmen Dan, Corneliu Daniel Dan.
Primarul orașului Videle, Nicolae Bădănoiu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că i-a transmis condoleanțe ministrului.
”Am auzit ce s-a întâmplat, am sunat și i-am transmis condoleanțe doamnei ministru. Dânsul (soțul lui Carmen Dan – n.r.) locuia în Videle. Nu cunosc ce s-a întâmplat”, a spus Nicolae Bădănoiu.
Și președintele Consiliului Județean Teleorman a confirmat că Daniel Corneliu Dan, soțul ministrului de Interne, a murit în locuința sa din Videle.
”Este un eveniment regretabil în familia dânsei (a ministrului – n.r.)”, a declarat Dănuț Cristescu, președintele CJ Teleorman.
Corneliu Daniel Dan, soţul ministrului de Interne Carmen Dan, a murit, marţi, au precizat reprezentanţii Ministerului de Interne.
Până la momentul transmiterii ştirii, nu se ştiu cauzele decesului.
Corneliu Daniel Dan a lucrat pentru OMV Petrom SA Teleorman până pe 31 mai 2017, având un salariu anual de 60.000 de lei, se arată în ultima declaraţie de avere a ministrului Carmen Dan.