Este doliu în lumea politicii din România! Doru Viorel Ursu a murit, duminică, la vârsta de 71 de ani. A fost ministru de Interne, judecător militar și autor de cărți. Mesajul dureros transmis de familia regretatului avocat!
Doru Viorel Ursu a murit, duminică, la vârsta de 71 de ani. Familia a anunțat decesul fostului ministru de Interne al României printr-un comunicat tulburător:
„Cu profundă tristeţe anunţăm trecerea la cele veşnice a domnului Doru Viorel Ursu, o figură marcantă a vieţii politice şi juridice româneşti. Doru Viorel Ursu s-a născut la Drobeta Turnu Severin pe 1 martie 1953. A absolvit Facultatea de Drept din Bucureşti în 1976 şi a activat ulterior ca procuror la Procuratura Sectorului 2.
Cariera sa a cunoscut o ascensiune remarcabilă, fiind numit ministru de Interne în Guvernului Petre Roman în perioada 1990-1991. A jucat un rol esenţial în reformarea sistemului de justiţie din România post-comunistă, a contribuit la consolidarea statului de drept şi la respectarea drepturilor omului”.
Doru Viorel Ursu a avut o carieră vastă. După ce a fost procuror la Procuratura Sectorului 2, acesta a devenit în 1980 judecător al Tribunalului Militar București, urmând ca nouă ani mai târziu să devină președintele Tribunalului Militar. În 1990, el a primit dosarul lui Nicu Ceaușescu. Pe data de 14 iunie 1990, Doru Viorel Ursu a fost numit ministru de Interne în Guvernul lui Petre Roman. Și-a început apoi cariera în avocatură, iar în 1996 a devenit membru al Comisiei de Control a SRI.
După ce și-a dat doctoratul în Drept Penal în 1997, el ajunge până la gradul de conferențiar universitar. În cele din urmă, a renunțat la viața politică și la profesorat pentru avocatură. Acesta a fost și scriitor, căci în 2022 la Biblioteca Județeană „I. A. Bassarabescu” din Giurgiu a avut loc o dublă lansare de carte.
De numele său se leagă și înființarea Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, înființarea Liceelor de Poliție „Neagoe Basarab” și „Constantin Brâncoveanu” și reînființarea Jandarmeriei Române.
„Doru Viorel Ursu a fost un om de o onestitate impecabilă, un patriot convins și un luptător pentru democrație. Moartea sa reprezintă o pierdere majoră pentru România și pentru toți cei care l-au cunoscut și apreciat. Familia îndurerată va anunța locul de depunere, data înhumării și roagă opinia publică să manifeste discreție cu privire la acest trist eveniment”, se arată în încheierea comunicatului.
CITEȘTE ȘI: DOLIU ÎN ROMÂNIA! DAN CRISTEA A MURIT
Apropiații și toți cei care l-au cunoscut au transmis mesaje de condoleanțe familiei îndurerate.
„O veste tristă umbrește sfânta zi de duminica, DORU VIOREL URSU a plecat dintre noi! Dumnezeu să îl odihnească în pace! Decesul magistratului militar, avocat de excepție și singurul care a ocupat poziția de Ministru de interne cu cinste și profesionalism, care nu a lins ușile politicienilor, cult și care o lăsat în urmă lui parfum de educație, profesionalism și cultură ! Condoleanțe familiei și putere să depășească șocul tragicului eveniment!”, a scris o cunoștință a regretatului politician.