Dorinel Munteanu a demisionat de la Dinamo! „Vreau să-mi îndeplinesc visul de a antrena în Germania”
„Mulţumim, Dorinel Munteanu! FC Dinamo Bucureşti şi antrenorul principal Dorinel Munteanu au convenit în această după-amiază, pe cale amiabilă, întreruperea raporturilor contractuale, a anunţat Nicolae Badea, preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului din «Ştefan cel Mare»”, se arată pe site-ul oficial al clubului bucureştean.
„Îmi pare rău că suspend în acest moment un proiect la care m-am angajat în urmă cu două luni. Am cerut şi am găsit înţelegere din partea clubului pentru a-mi îndeplini un vis în cariera de antrenor. Nu am avut vreo nemulţumire legată de Dinamo, aşa cum s-a vehiculat eronat în presă. Vreau să-mi îndeplinesc visul de a antrena în Germania, unde este şi familia mea!”, a declarat Dorinel Munteanu, conform fcdinamo.ro.