Dorian Popa își ia Lamborghini decapotabil de 290.000€, iar avansul e cât o limuzină de lux: “Nu este complexul vârstei a doua…”
Dorian Popa are viață de magnat și de împărat la Domnești. Dezvoltator imobiliar este, poate cel mai cunoscut și îndrăgit creator de conținut este, iar acum intră puternic și pe piața „piloților” de supercaruri. Ultima achiziție a artistului va fi un Lamborghini Huracan, în valoare de, țineți-vă bine, 290.000 de euro! Știm deja că Dorian a rămas fără permis și cu GLE-ul AMG, și ea o mașinărie destul de puternică. Dar nu se compară cu un V10 autentic, italienesc, care dezvoltă peste 600 de cai-putere. Până când vine bolidul, apreciatul cantăreț și vlogger a dezvăluit în exclusivitate pentru CANCAN.RO ce fundament a avut decizia unei astfel de achiziții, dar și când îl vom vedea conducând bolidul pe străzile din România.
Pare că artistul se ghidează după spusele lui Jay-Z, care a afirmat ideea conform căreia trebuie să îți poți cumpăra un lucru de două ori pentru a fi sigur că ți-l permiți. Dorian nu este adeptul creditelor, mărturie stând proiectul de case, pe care îl finanțează din bani proprii. „Hâtz”-ul este un antreprenor transparent și împărtășește cu fanii de pe canalul de YouTube toate mișcările pe care le are în plan.
„Nu este complexul vârstei a doua…”
Dorian Popa a avut un progres gradual, trecând de la consacratul Matiz, pe care îl descrie drept automobilul adolescenței, la Audi A6, BMW X5, BMW X6 și mai apoi Mercedes GLE 53 AMG. Fie că o face și în scopul producerii de content, așa cum ne-a recunoscut-o acum câteva luni, Dorian Popa știe să aleagă. Pe lângă banii cheltuiți pe haine și accesorii, vizează și alte bijuterii, care uneori îi mai aduc și necazuri.
Cu Mercedes-ul de 435 de cai a rămas fără permis până la finalul lunii iunie, așa că a decis să compenseze și a dat comandă de un Lamborghini. Visul a devenit realitate pentru Dorian, care a tot oscilat între Ferrari și brand-ul italienesc cu „taurele” fioros. Tipicar din fire, așa cum se autodeclară, Dorian merge să dea avansul pe 30 mai, să știe că are bolidul securizat, e al lui și doar al lui.
„Se comandă pe 30 mai, pentru că pe 1 iunie am concert, pe 2 iunie am concert și nu vreau să se facă 3, că mi-e că nu mai ajung. Mă duc eu pe 30, că banul dat e ban dat. Șapte luni mi-au spus cei de la Lamborghini, de la reprezentanță, eu i-am rugat să fie început de 2023, pentru că, dacă tot cumpăr o mașină nou-nouță, să fie în cartea de identitate 2023, că e păcat!
Nu este complexul vârstei a doua, pur și simplu am simțit că se poate și spune-mi tu mie un copil, sau un bărbat, sau poate o să risc până acolo, într-atât cât să zic să îmi spui și o femeie care nu își dorește un super-sport car și decapotabil. Eu nu mă feresc de «flashy», consider că am educația necesară, astfel încât să nu greșesc în zona asta cu prea mult «flashy»!”, ne-a declarat Dorian Popa în maniera, volubilă, care l-a consacrat.
„Vor mai fi foarte multe suspendări de permis!”
Chiar dacă acum este pieton, artistul vlogger antreprenor nu o duce rău, pentru că și-a luat șofer, idee care îl încântă pe Dorian. Se declară mai relaxat, odată cu deconectarea de problema traficului din Capitală. Întrebarea ce survine este utilitatea unui super-car, cum este noul Lamborghini, a cărui putere este dezirabil să o simți chiar de la volan. Dorian Popa oferă răspunsul acestei „dileme”.
„Sunt absolut sigur că, până nu voi mai fi, vor mai exista multe suspendări de permis. Nu e ca și cum spun acum că o să fac pe nelegiuitul, dar cred că suntem conștienți cu toții că, indiferent de înălțime, aspect, vârstă, sex, permisele se suspendă!
Am văzut doamne în etate și domni în etate la permise suspendate acolo. Va mai fi suspendat cu siguranță, și cu GLE-ul, și cu Lamborghini-ul, aia e!
Știi ce bine e cu șofer? Este senzațional! Chiar mă gândesc, și acum vorbesc serios, dacă după perioada de suspendare să rămân în continuare cu șofer, cel puțin pe luni-vineri București.
Nu îmi mai pleacă creierul de la locul lui. Îl văd pe ăsta mic, săracul, care conduce, cum se enervează și râd, zic «Uite, ăla eram eu!»„, a mai completat Dorian Popa.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.
Sursă foto: Instagram @EUSUNTDORIAN
This browser does not support the video element.