”Dorel în acțiune” într-o zonă aglomerată a Capitalei! Mai mulți muncitori au început să vopsească, în cursul acestei zile, una dintre balustradele podului Otopeni. Însă, șoferii din zonă au avut parte de o surpriză neașteptată.
Mai mulți șoferi au avut un șoc, în cursul acestei zile, după ce au ajuns la autoturismele lor parcate sub podul Otopeni. Astăzi, mai mulți muncitori au început vopsirea uneia dintre balustradele podului Otopeni, iar pe caroseriile mașinilor s-a depus, în același timp, un un strat roșiatic de vopsea. Lucrările respective sunt efectuate de o firmă angajată de Direcția Regională de Drumuri și Poduri București.
Potrivit informațiilor, sub podul Otopeni, parcarea ar fi interzisă, iar șoferii care își lasă autoturismele în zona respectivă își asumă eventualele neplăceri care ar putea să se producă. Pe de altă parte, stratul roșu de pe mașini ar fi, de fapt, vopseaua care a căzut peste praf.
Pe rețelele de socializare, mai multe persoane au scris mesaje în secțiunea de comentarii, după ce au văzut imaginile cu peste 15 autoturisme care au fost stropite cu vopsea roșie.
”Dacă aveți prieteni sau neamuri care au lăsat mașina sub pod la Otopeni, anunțați că trebuie să își schimbe talonul. Au vopsit balustrada podului și toate mașinile de sub el”, a scris un șofer care a încărcat și o imagine pe Facebook.
„Dorel, în acțiune!”, „Meseriașul Dorel”, „România, nr. 1”, „Nu se poate așa ceva!”, „Și trotuarul este roșu”, ”M-am luat de muncitori. Oricum, au vopsit peste rugină. De te sprijini de balustradă, vei cadea jos. Foarte corodată balustrada. Nu înțeleg de ce nu s-a sesizat nimeni”, sunt alte comentarii din mediul online.
Un bărbat a făcut o sesizare la Poliție, în cursul acestei zile, după ce a observat că autoturismul său prezenta mai multe pete de vopsea care ar fi fost produse, de fapt, în data de 18 mai, când întorcea sub podul din Otopeni.
”La data de 20 mai a.c., în jurul orelor 16:45 s-a prezentat la sediul Poliției Orașului Otopeni un bărbat, care a sesizat faptul că, în cursul zilei de astăzi, a observat pe autoturismul său, parcat la adresa de domiciliu, mai multe pete de vopsea, despre care susține că ar fi fost produse la data de 18 mai a.c., în jurul orelor 22:00, în timp ce întorcea sub podul situat lângă aeroportul din Otopeni, de către niște persoane care vopseau gardurile din această zonă.
În prezent polițiștii orașului Otopeni efectuează cercetări în cadrul dosarului penal deschis, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.
Facem precizarea că, până la acest moment nu au fost formulate alte plângeri penale privind distrugerea unor autoturisme, prin vopsire, parcate sub podul de lângă Aeroportul Henri Coandă din Otopeni”, au transmis autoritățile.