Donjuanul Piţi Jr. şi-a ”oficializat” relaţia cu fosta ştiristă!
Deşi povestea cu Orlanda părea să se îndrepte spre altar, Piţi Jr. pare că a trecut repede peste marea iubire, fiindcă în imaginile CANCAN.ro, site-ul nr. 1 din România, acesta pare foarte îndrăgostit de Iulia, pe care a răsfăţat-o, cum altfel, decât cu o ieşire la mall, acolo unde au mers la un film, alături de nişte prieteni. Cei doi s-au comportat ca doi adolescenţi îndrăgostiţi, fără să se ferească de gesturile romantice în public, semn că Piţi jr. îşi asumă relaţia, ”oficializând-o” într-un fel.
Deşi a avut multă vreme renumele de Don Juan, se pare că Alexandru Piţurcă a păstrat bunele maniere dovedite în timpul relaţiei cu fosta parteneră, fiindcă acum se comportă ca un cavaler romantic cu noua iubită.
Ce-i drept, nici aceasta nu este complet străină de lumea fotbalului şi de renumele fotbaliştilor! Iulia Maria Pârlea a avut o relaţie serioasă cu Gabriel Torje, în perioada 2012-2014. Relaţia celor doi nu a fost deloc una uşoară deoarece o bună bucată de vreme cei doi au locuit separat, ea în Bucureşti, iar el în Spania, în ţara unde juca. Iulia Maria Pârlea şi Gabriel Torje s-au cunoscut prin intermediul unor prieteni pe care îi aveau în comun şi, conform declaraţiilor lor, a fost dragoste la prima vedere. După doi ani de zile, cei doi au ales să pună capăt relaţiei.
(Georgiana Laciu)
This browser does not support the video element.