Donald Trump, umilit de cel mai cunoscut motan din Marea Britanie! Cum i-a ”blocat” mașina blindată

De: Cancan
Publicat: 05/06/2019 | 10:30

Larry, motanul de la reședința din Londra a premierului Marii Britanii, le-a dat bătăi de cap membrilor echipei care se ocupă de securitatea președintelui SUA, Donald Trump, aflat într-o vizită de stat în regat, potrivit cnn.com.

Donald Trump a mers, marți, la reședința din Downing Street nr. 10 pentru o întâlnire oficială cu premierul britanic Theresa May, iar, la plecare, a fost nevoit să aștepte, întrucât motanul se tolănise sub limuzina prezidențială, cunoscută ca „The Beast” (bestia).

Felina a decis să se relaxeze sub vehiculul blindat, de unde a refuzat să iasă o vreme, spre amuzamentul jurnaliștilor adunați în fața reședinței premierului britanic, presa vorbind despre „o uriașă problemă de securitate”.

sursa: metro.co.uk

Anterior, motanul a apărut, lungit la o fereastră, și în fundalul fotografiilor realizate în fața reședinței din Downing Street nr. 10 de Theresa May și Donald Trump, alături de partenerii lor de viață, Philip May, respectiv Melania Trump.

Larry a fost adus la reședința premierului britanic în ianuarie 2011 – pe vremea lui David Cameron -, în urma unei invazii de şoareci, însă talentul lui de „vânător” nu s-a ridicat la înălţimea sarcinilor guvernamentale ce i-au fost trasate. Larry a avut nevoie de şase luni pentru a prinde primul şoarece şi este văzut adeseori lenevind şi dormind pe un scaun confortabil.

Președintele american Donald Trump se află în Marea Britanie, pentru o vizită oficială de trei zile. Donald și Melania Trump au fost primiţi, luni, de regina Elizabeth a II-a la palatul Buckingham, în prima zi a vizitei de stat în Marea Britanie. Cei doi au participat la o ceremonie oficială de primire şi un dineu privat. Marți, președintele american a avut o întâlnire oficială cu prim-ministrul britanic Theresa May și cu mai mulți oficiali britanici.