În urma tuturor protestelor care au avut loc în America în ultima perioadă, Donald Trump a decis să i-a atitudine și să îi sancționez dur pe unii dintre protestatari. Președintele a semnat un decret prin care protestatarii care vor vandaliza orice statuie publică riscă până la 10 ani de închisoare.
Donald Trump s-a săturat de proteste și de pagubele înregistrate în urma acestora. Astfel, decretul semnat prevede că oricine distruge o statuie publică riscă să fie încarcerat. De asemenea, noua lege mai prevede reţinerea fondurilor federale în cazul jurisdicţiilor locale şi departamentelor de poliţie care nu reuşesc să oprească astfel de acte. (CITEȘTE ȘI: AMERICA ESTE CUPRINSĂ DE PROTESTE VIOLENTE! MANIFESTAȚII ACTIVE AU LOC ÎN 32 DE ORAȘE AMERICANE. MULȚIMEA SCANDEAZĂ ÎMPOTRIVA LUI DONALD TRUMP)
Ordinul a fost emis vineri seara și spune că „Mulţi dintre huligani, piromani şi extremişti de stânga care au realizat şi susţinut aceste acte s-au identificat explicit cu ideologiile, precum marxismul, care cer distrugerea sistemului de guvernământ al SUA”. În document protestatarii sunt acuzaţi şi de „o gravă necunoaştere a istoriei noastre”, potrivit News.ro
Legile americane prevăd faptul că distrugerea statuilor publice poate să fie pedepsită cu până la zece ani de închisoare. Însă, cei care totuși vor înlăturarea anumitor statui au posibilitatea de a protesta pașnic. (VEZI ȘI: ALERTĂ DE GRADUL 0 LA CASA ALBĂ. DONALD TRUMP, DUS ÎNTR-UN BUNCĂR DE FRICA PROTESTARILOR)
„Indivizii şi organizaţiile au dreptul să susţină paşnic înlăturarea sau construcţia oricărui monument. Dar niciun individ sau grup nu are dreptul să distrugă, desfigureze sau să înlăture un monument prin folosirea forţei”, se arată în document.
Noul ordin îi vizează și pe cei care „distrug sau desfigurează proprietăţile religioase, inclusiv prin atacarea, înlăturarea sau desfigurarea reprezentărilor lui Iisus sau lucrări de artă religioasă”. Însă asta nu l-a oprit pe activistul Shaun King, care a îndemnat pe Twitter ca orice reprezentare a lui „Iisus alb şi a mamei lui europene” să fie înlăturată, pentru că „reprezintă o formă de supremaţie albă”.