În urmă cu doi ani, susținătorii lui Donald Trump au organizat o revoltă la Capitoliul Statelor Unite ale Americii, în încercarea de a-l menține pe acesta la putere, prin forță. Conspirația a eșuat, iar capii revoltei au fost trimiși în judecată. În cursul zilei de joi, 31 august 2023, un judecător federal i-a condamnat pe foştii lideri ai grupării de extremă dreapta, Proud Boys.
Pe data de 6 ianuarie 2021, susținătorii lui Donald Trump au luat cu asalt Capitoliul din Washington DC, în încercarea de a opri Congresul să certifice alegerea preşedintelui democrat Joe Biden. Totul a pornit de la declarațiile lui Trump, care pretindea că noul președinte a fost ales în urma unei fraude extinse. Conspirația a eșuat însă, iar liderii acesteia au fost trimiți în judecată.
În cursul zilei de joi, 31 august 2023, judecătorul districtual Timothy J. Kelly a emis pedepsele cu închisoarea pentru Joseph Biggs și Zachary Rehl, foști lideri ai grupării de extremă-dreapta Proud Boys, care s-au aflat printre capii revoltei de la Capitoliu. Mai exact, Biggs a primit o pedeapsă de 17 ani de închisoare, în timp ce Rehl a fost condamnat la 15 ani de închisoare.
„În acea zi a fost încălcată tradiția noastră de transfer pașnic al puterii, unul dintre cele mai prețioase lucruri pe care le aveam ca americani”, a declarat judecătorul districtual Timothy J. Kelly, în cadrul procesului.
Totuși, pedepsele emise pentru Biggs and Rehl sunt mai mici decât normele de pedeapsă din SUA. În plus, aceste pedepse sunt mult mai mici și faţă de cele cerute de procurorii federali, mai exact 33 şi 30 de ani. Pentru a justifica într-un fel aceste sentințe, mai puțin dure decât cele cerute inițial, judecătorul districtual Timothy J. Kelly a declarat că nu „încearcă să minimalizeze violenţa” care a avut loc în 6 ianuarie, dar consideră că evenimentele nu au fost echivalente unui eveniment cu victime în masă şi impunerea unei sentinţe mai stricte putea crea diferenţe.
Înainte de a primi condamnarea, Joseph Biggs și-a cerut scuze pentru faptele sale. El susține că a fost influențat de atitudinea întregii mulțimi de oameni aflată la acel moment la Capitoliu și a subliniat că nu este terorist.
„Am fost sedus de mulţime şi am mers înainte. Curiozitatea mea a învins. Nu sunt un terorist. Nu am ură în inimă”, a declarat Biggs.
Și Zachary Rehl și-a exprimat părerea de rău pentru faptele sale. El și-a cerut scuze pentru că și-a dezamăgit familia și chiar a izbucnit în plâns în timp ce citea o declaraţie.
„Regret că m-am implicat în asta. Am pierdut din vedere cine şi ce contează”, a spus Rehl.
În cazul condamnării lui Zachary Rehl, procurorii au luat în calcul și faptul că acesta a comis sperjur când a fost chemat în faţa instanţei în timpul procesului şi a minţit cu privire la atacul pe care l-a comis asupra poliţiştilor cu un spray chimic.