Donald Trump a făcut o gafă cu văduva unui soldat căzut la datorie! Ce i-a spus la telefon
Trump a sunat-o pe femeie pentru a-şi prezenta condoleanţe faţă de moartea sergentului La David Johnson, potrivit CBS4 News. ”I-a spus soţiei, Păi, cred că ştia în ce s-a băgat. Cât de insensibil poate fi?” a declarat Frederica Wilson, un politician care se afla lângă văduvă atunci când a sunat preşedintele SUA.
Donald Trump era deja criticat pentru faptul că nu contactase mai repede familiile soldaţilor căzuţi la datorie în atacul din Niger, din 4 octombrie.
Sergentul Johnson şi alţi 3 soldaţi americani au fost ucişi. De asemenea, 4 nigerieni şi-au pierdut vieţile în urma atacului, iar alţi 2 americani au fost răniţi. Abia după două săptămâni de la atac preşeditele Trump a sunat familiile celor ucişi să îşi prezinte condoleanţele.