Donald Trump a avut astăzi ceremonia de învestire în funcţia de preşedinte al Statelor Unite ale Americii. Republicanul a preluat mandatul de la democratul Barack Obama, care a condus SUA în ultimii 8 ani.
UPDATE 20:11 – Donald Trump, noul Preşedinte al Statelor Unite, a ţinut un prim discurs după investirea oficială în funcţie. „Astăzi nu s-a transferat puterea de la un partid la altul sau de la un om la celălalt, ci vom lua puterea de la Washington şi o vom reda înapoi oamenilor. Împreună cu voi vom modifica pentru foarte mulţi ani cursul Americii. Acest moment istoric vi se datorează vouă! Ziua de 20 ianuarie 2017 va rămâne în istorie ca ziua în care oamenii şi-au recuperat ţara! Ne vom recupera ţara, graniţele, sănătatea şi visele”, este o parte din discursul ţinut de Donald Trump.
UPDATE 19:37 – Este oficial! Donald Trump este noul preşedinte al Statelor Unite al Americii. „Eu, Donald J. Trump, jur cu credinţă să îmi respect responsabilităţile de Preşedinte al Statelor Unite ale Americii şi să îmi folosesc funcţia pentru a proteja şi apăra constituţia SUA, aşa să mă ajute Dumnezeu!”, a fost jurământul depus de Trump.
UPDATE 19:14 – Noi incidente au avut loc la Washington! Un grup de protestatari cu chipurile acoperite de haine negre au atacat un sediu al Bank of America, dar şi mai multe restaurante din apropierea locaţiei unde Donald Trump a depus jurământul, provocând daune serioase. Poliţia a intervenit cu spray cu piper în direcţia celor care protestează. Este foarte posibil ca violenţele să continue fiindcă mâine urmează un protest major în Washington, al femeilor care sunt împotriva lui Donald Trump, condus de o parte dintre celebrităţile americane.
UPDATE 18:30 – Continuă ceremonia de investire oficială a lui Donald Trump ca Preşedinte al Statelor Unite, transmisă LIVE pe Facebook, de CNN.
UPDATE 17:55 – La Washington, a sosit şi Hillary Clinton, marea perdantă a alegerilor din SUA, dar a refuzat să facă orice tip de comentariu sau să le răspundă jurnaliştilor prezenţi.
UPDATE 17:43 – Donald şi Melania s-au salutat conform tradiţiei cu Barack şi Michelle Obama. Noua Primă Doamnă a oferit şi un cadou, în semn de respect. Preşedintele Obama a recunoscut că se simte melancolic, după o ultimă plimbare pe domeniul Casei Albe.
UPDATE 17:26 – Conform tradiţiei, înainte de ceremonie, viitorul preşedinte, alături de soţia sa, participă la o slujbă bisericească, pentru binecuvântarea viitorului mandat.
UPDATE 17:17 – Melania, Tiffany şi Ivanka Trump au făcut furori la cina organizată înainte de ceremonia de depunere a jurământului.
UPDATE 17:10 – În orăşelul sloven de unde este originară noua Primă Doamnă, Melania Trump, se vor organiza petreceri timp de trei zile. Primarul a declarat că se aşteaptă să înflorească turismul în zonă, dar şi că îi aşteaptă pe Donald şi Melania în vizită.
UPDATE 16:59 – La Washington, au avut loc primele ciocniri între protestatari şi agenţii care asigură securitatea în zona în care va depune jurământul Donald Trump. Alte sute de persoane protestează peste tot în lume, în special în Asia şi în UK.
UPDATE 16:53 – Costul organizării întregului eveniment a ajuns la fabuloasa sumă de 200 de milioane de dolari, iar siguranţa viitorului preşedinte va fi asigurată de 13.000 de agenţi de securitate. La eveniment sunt aşteptaţi peste 800.000 de oameni.
UPDATE 16:44 – Agenţii de securitate care se ocupă de siguranţa lui Donald Trump sunt în alertă după ce au apărut tot mai mulţi protestatari care nu sunt de acord cu alegerea afaceristului pentru postul de preşedinte SUA.
UPDATE 16:23 – Donald Trump şi soţia sa, Melania, viitoarea primă Doamnă a Statelor Unite, au ajuns la locaţia în care va avea loc depunerea jurământului.
UPDATE 16:04 – Donald Trump a transmis primul mesaj după cina de aseară, pe contul lui de Twitter. „Astăzi începe tot! Vă aştept la depunerea jurământului. Mişcarea continuă iar munca abia începe”, a scris preşedintele ales al Statelor Unite.
Donald Trump a câştigat alegerile prezidenţiale din SUA în noiembrie anul trecut, învingând-o pe adversara sa democrată, Hillary Clinton.
La ceremonia de învestire a lui Donald Trump în funcţia de preşedinte al SUA vor participa şi preşedintele PSD Liviu Dragnea şi premierul României Sorin Grindeanu. Liviu Dragnea şi Sorin Grindeanu l-au întâlnit pe preşedintele SUA la o cină, liderul PSD dând mâna cu Donald Trump şi discutând cu acesta despre parteneriatul strategic dintre România şi Statele Unite (DETALII AICI).