Donald Trump a decis retragerea SUA din acordul militar cu Rusia! Ce consecințe la nivel global atrage acest lucru
Donald Trump a anunțat retragerea SUA din acordul militar cu Rusia, „Cer deschis”. Motivul invocat de către președintele american a fost faptul că Rusia a încălcat de mai multe ori acordul.
Acordul „Cer deschis” a fost negociat în urmă cu aproape 30 de ani și conform acestuia cele două țări care l-au semnat inițial își trimiteau reciproc misiuni de monitorizare aeriană, una pe teritoriul celeilalte, pentru a se asigura că nu pregătesc acțiuni militare. Era o modalitate de întărire a încrederii reciproce, potrivit Digi24
Astfel, prin retragerea din acest acord militar SUA bifează al treilea acord major în domeniul controlului de armament din care se retrag în timpul mandatul lui Donald Trump. În urmă cu doi ani, Donald Trump a retras SUA din acordul nuclear cu Iranul, iar anul trecut din Tratatul pentru forțele nucleare intermediare. (CITEȘTE ȘI: ROBERT DE NIRO, CUVINTE DURE LA ADRESA LUI DONALD TRUMP! „UN NEBUN SPUNE TOT FELUL LUCRURI, IAR CEI DIN JURUL SĂU ÎNCEARCĂ SĂ REZOLVE”)
Acordul „Cer deschis” a fost inițiat și negociat de președintele George H.W. Bush și secretarul său de stat, James Baker, în 1992, după prăbușirea Uniunii Sovietice.
„Cred că vom avea o relație foarte bună cu Rusia”
După ce Donald Trump a făcut public anunțul de retragere a precizat că din perspectiva lui această decizie nu o să afecteze relația cu Rusia. „Nu, cred că vom avea o relație foarte bună cu Rusia”, a spus președintele SUA.(VEZI ȘI: SUA A RELAXAT MĂSURILE, ÎNSĂ BILANȚUL RĂMÂNE TRAGIC. PESTE 90.000 DE DECESE ȘI 1,5 MILIOANE DE CAZURI CONFIRMATE CU COVID-19)
Oficialii americani s-au plâns de multe ori că Moscova încalcă Acordul “Cer deschis”. Mai exact, nu dau dovadă de transparență și nu permit zboruri deasupra unui oraș unde Rusia este suspectată că ar depozita arme nucleare și refuză și zborurile de control atunci când desfășoară exerciții militare majore.
Retragerea SUA din acordul „Cer deschis” are însă efecte negative asupra NATO, pentru că la acesta au aderat și restul țărilor din alianța militară, cred jurnaliștii americani.
Teoretic, celelalte state membre mențin acordul, dar este foarte probabil ca odată cu ieșirea Washingtonului, Rusia să le interzică și lor zborurile.