A făcut o ţară întreagă să râdă la reclama Hemoroeasy, dar actorul Nae Alexandru este o prezenţă discretă în viaţa de zi cu zi.
Atunci când a apărut reclama amuzantă, foarte multor persoane li s-a părut cunoscut chipul celui care se chinuia la TV atât cu hemoroizii, cât şi cu o doamnă blondă, farmacista din spotul publicitar care stârnea glume printre telespectatori.
Nae Alexandru este numele actorului care a fost elevul regretatului Mircea Albulescu. El le înveseleşte viaţa oamenilor şi de pe scena Teatrului Constantin Tănase, dar şi prin apariţiile de la diverse evenimente pentru care este solicitat.
Puţină lume ştie însă că acesta este şi un familist convins, având o soţie şi doi copii pe care îi adoră. Deşi actorul a postat sâmbătă, 23 aprilie, o fotografie cu el în costum popular, de la un eveniment al Muzeului Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”, se pare că nu a uitat de onomastica soţiei: Narcisa Cristina, pregătindu-se din timp pentru sărbătoarea de Florii din ziua următoare.
Uşor îngândurat, probabil din cauza oboselii, actorul este îmbrăcat elegant şi ţine în mână un buchet de flori multicolore, cel mai probabil pregătite pentru cea care i-a dăruit inima, dar şi doi copii. De altfel, acesta declarase despre Narcisa într-un interviu că:
“Am găsit o femeie care a reuşit să mă suporte […] Nevasta mea, să-i dea Dumnezeu multă sănătate, e o femeie extraordinară. M-a înţeles şi mă înţelege foarte mult. Eu şi soţia mea supravieţuim prin decenţă.”
Privind fotografiile realizate de echipa CANCAN.ro, site-ul nr. 1 din România, realizăm că nu doar Hemoroeasy face bine, ci şi florile dăruite soţiei, chiar şi după o zi obositoare de muncă.
(Georgiana Laciu)