Doliu uriaș în România. Călin Popescu-Tăriceanu a făcut anunțul azi-noapte, la ora 0:30: „Dumnezeu să-l aibă în pace”

De: Cancan
Publicat: 13/03/2019 | 08:55

România este în doliu și numeroși oameni cunoscuți s-au întristat când au auzit vestea tristă. Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a făcut un anunț emoționant azi-noapte, la ora 0:30. În declarațiile făcute publice, al doilea om în stat a vorbit despre experiența anilor întunecați ai comunismului, dar și despre România zilelor noastre, care trece printr-o perioadă în care are nevoie de oameni care să ia decizii oportune și echilibrate.

Călin Popescu-Tăriceanu a aflat cu tristețe că fondatorul PNL în județul Vaslui, dr. Aurel Ionescu Moțet, a murit. În urmă cu 30 de ani, președintele Senatului și fostul politician au fondat Partidul Național Liberal – unul la nivel național, altul la Vaslui. Deși în prezent, Tăriceanu face parte din alt partid, el a transmis un mesaj foarte emoționant în memoria lui Aurel Ionescu Moțet.

Dr. Aurel Ionescu Moțet, fondatorul PNL în județul Vaslui, a murit

“Regret profund dispariția dintre noi a unuia dintre seniorii liberalismului din România, doctorul Aurel Ionescu Moțet, cel care a pus piatra de temelie a curentului liberal din județul Vaslui. Un camarad fără seamăn, alături de care a fost o onoare să mă aflu, în urmă cu aproape trei decenii, pe drumul de început al democrației, al respectării drepturilor și libertăților în țara noastră, zdruncinată după experiența anilor întunecați ai comunismului. Un profesionist și un om politic desăvârșit, animat de convingerea că justețea principiilor liberale și forța argumentelor logice stau la baza oricărei societăți democratice. Păstrez în minte dialogurile pline de vervă, în spiritul unei loialități fără cusur față de ideile liberale și al vocației de a le face cunoscute și apreciate la adevărata valoare. Cu mâhnire, constat că generația celor care au înclinat decisiv destinul României către dreapta se împuținează, într-o perioadă în care avem nevoie tot mai mult de echilibru și de decizii oportune. Exemplele seniorilor liberali sunt unele pe care avem obligația să ni le însușim întocmai pentru a le onora veșnic memoria. Dumnezeu să-l aibă în pace pe doctorul Aurel Ionescu Moțet! Condoleanțe familiei!” este mesajul transmis de Călin Popescu-Tăriceanu, potrivit publicației vremeanoua.ro.