Doliu uriaș în fotbalul românesc. FRF a făcut anunțul trist: a murit Dan Petrescu, fostul președinte al CCA

Publicat: 20/07/2020 | 14:18

Este zi de doliu uriaș în fotbalul românesc. Fostul președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor și vicepreședinte al FRF, Dan Petrescu, a murit la vârsta de 75 de ani. 

Federația Română de Fotbal anunță că fostul președinte al CCA, Dan Petrescu, a murit la vârsta de 75 de ani.

„Federația Română de Fotbal regretă dispariția lui Dan Petrescu, fost mare arbitru român și fost președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor”, a transmis FRF, într-un mesaj de condoleanțe.

Dan Petrescu a adunat aproape 180 de partide în Divizia A, dar și peste 40 de meciuri internaționale și a bifat 12 sezoane ca arbitru pe prima scenă a fotbalului românesc, notează stiripesurse.ro. Despre acesta, FRF mai anunță că imediat după ce și-a încheiat cariera de arbitru, Dan Petrescu a ocupat funcția de președinte CCA, precum și de vicepreședinte FRF, fiind pentru doi ani și membru în Comisia UEFA de Arbitri.

Lumea fotbalului românesc, mai săracă

Moartea lui Dan Petrescu nu este singura tragedie care a marcat fotbalul românesc. În urmă cu o lună, Florin Lunca, fostul fotbalist al formației SC Bacău, a murit din cauza unor probleme de sănătate.

Lunca (65 de ani) își ducea traiul la un Centru de bătrâni din Bacău, pentru că avea nevoie, în permaneență, de îngrijire medicală. Fotbalist al unei generații emblematice a SC Bacău, Florin Lunca a decedat în cursul acestei dimineți la 65 de ani, din cauza unor probleme de sănătate, scrie contul de Facebook al celor de la Tele 1 Bacău.

Florin Lunca a fost un veritabil fundaș al unei generații de excepție pe care a avut-o Bacăul, între care Nicu Ursachi, Costică Duțan, Viorel Popa, Gheorghe Voinea, Ion Margasoiu, Dorian Mecheci, Vasile Chitaru, Lucian Catargiu,Vasile Șoșu, Gheorghe Andrieș sau Vasile Vamanu. Elev al profesorului Constantin Anghelache, Florin Lunca a dat fotbalului băcăuan o altă generație, între care Radu Ciobanu sau Florin Petcu.