Richard Lewis a murit marţi, 27 februarie, la vârsta de 76 de ani, după o luptă de ani de zile cu boala Parkinson. Actorul a sfârșit în urma unui atac de cord.
Artistul s-a născut în Brooklyn, New York și a crescut în Englewood, New Jersey. Acesta este cel mai bine cunoscut pentru rolul său din Anything But Love alături de Jamie Lee Curtis, interpretându-l pe prințul John în Robin Hood: Men in Tights și, cel mai recent, pentru că a jucat o versiune a sa în serialul HBO al lui Larry David, Curb Your Enthusiasm.
În aprilie 2023, Lewis a dezvăluit că fusese diagnosticat cu boala Parkinson cu doi ani înainte:
,,M-am dus la un neurolog și mi-au făcut o scanare a creierului și am fost diagnosticat cu boala Parkinson, și asta a fost acum aproximativ doi ani. Dar, din fericire, am primit-o târziu în viață și se spune că progresezi foarte încet, dacă este deloc, și sunt pe medicamentele potrivite, așa că sunt cool.”, a explicat acesta într-un interviu de la momentul respectiv.
Citește și: MOARTE FULGERĂTOARE ÎN FAMILIA REGALĂ BRITANICĂ. GINERELE PRINȚILOR DE KENT A MURIT LA DOAR 45 DE ANI
În urma știrii morții sale, prietenii celebri și colegii de platou ai comediantului au intrat pe rețelele de socializare pentru a împărtăși omagii regretatei vedete:
,,Richard și cu mine ne-am născut la trei zile distanță în același spital și pentru cea mai mare parte a vieții mele el a fost ca un frate pentru mine.”, a împărtășit David într-o declarație pentru ET.
,,Avea acea combinație rară de a fi cea mai amuzantă persoană și, de asemenea, cea mai dulce. Dar astăzi m-a făcut să plâng și pentru asta nu-l voi ierta niciodată.”, a adăugat acesta.
Co-starul Curb, Cheryl Hines, a împărtășit, de asemenea, o declarație, scriind:
,,Când eram tânără, am avut cea mai mare pasiune pentru Richard Lewis. Era cea mai amuzantă persoană de pe scenă și cel mai frumos comediant. Apoi, când am fost distribuită în Curb Your Enthusiasm, am început să lucrez cu el și a fost un vis devenit realitate. De-a lungul anilor am învățat cine era Richard cu adevărat și darurile pe care le-a dat”, a povestit ea.
,,Da, a fost comediantul de care m-am îndrăgostit, dar a fost și unul dintre cei mai iubitori oameni pe care îi cunosc. Își făcea timp să le spună oamenilor pe care îi iubea ce însemnau pentru el – mai ales în ultimii ani. Între filmările cu Curb, îmi spunea cât de specială eram pentru el și cât de mult mă iubea. Să fii iubit de Richard Lewis. Un adevărat cadou. Te iubesc, Richard.”, a adăugat starul.
De asemenea, multe nume emblematice, precum Tim Allen, Ringo Starr, Cary Elws, Jeff Garlic și mulți colegi de breaslă au ținut sa îi aducă un ultimul omagiu lui Richard Lewis.
FOTO: Instagram