Doliu la Hollywood. O actriță care a scris istorie în lumea filmului a murit

De: Cancan
Publicat: 13/05/2019 | 19:33

O veste tristă făcută publică astăzi a adus doliul la Hollywood. O actriță care a scris istorie în lumea filmului a murit, iar anunțul oficial a fost făcut de oficialii fundaţiei caritabile înfiinţată de regretata artistă pentru ajutorarea animalelor fără stăpân. 

Actrița Doris Day a murit la 97 de ani

Legendara actriță americană și cântăreaţă Doris Day, care a lansat melodia “Que Sera, Sera”, a murit astăzi, la vârsta de 97 de ani în casa ei din Carmel Valley. Ea și-a sărbătorit ziua de naștere la începutul lunii trecute cu aproape 300 de fani, care s-au strâns în fața locuinței sale ca să o sărbătorească. Conform declaraţiei dată publicității de reprezentanții Fundației pentru Animale “Doris Day”, în ultimele sale clipe pe acest Pământ, ea a fost înconjurată de familie şi câțiva prieteni apropiați. O pneumonie severă este cauza decesului îndrăgitei artiste din box-office-ul american în anii ’50 și ‘ 60, relatează CNN.

“Se afla într-o formă fizică foarte bună pentru vârsta ei, însă recent a contractat un virus şi, în cele din urmă, a fost doborâtă de o pneumonie severă”, se arată în comunicatul fundaţiei.

Doris Day – biografie

Doris Mary Ann Kappelhoff s-a născut pe 3 aprilie 1922 în Ohio și a fost iniţial cântăreaţă de pop şi jazz şi dansatoare. La vârsta de 19 ani, ea a semnat un contract care a dus-o la Hollywood, însă un accident a împiedicat-o să îşi continue cariera de dansatoare. Astfel, regretata artistă s-a dedicat filmului şi muzicii, devenind rapid un simbol al Hollywood-ului anilor ’60. Nominalizată la Oscar pentru rolul principal din “Pillow Talk” (1959), palmaresul ei cuprinde, între altele, trei Globuri de Aur, un trofeu onorific Cecil B. DeMille, dar şi o stea pe Hollywood Walk of Fame, potrivit News.ro.

Doris Day a fost colegă de platou cu Jack Carson, Richard Harris, Frank Sinatra, James Stewart şi Cary Grant, iar alături de Rock Hudson a format unul dintre cele mai de succes cupluri de pe marile ecrane în anii ’50 şi ’60. Una dintre cele mai prolifice actriţe, Doris Day a jucat în peste 40 de filme artistice şi de televiziune, retrăgându-se la jumătatea anilor 1970, după încheierea “The Doris Day Show”. Day a jucat şi în filmul lui Hitchcock “The Man Who Knew Too Much (1956)”, în care a interpretat şi două cântece – “We’ll Love Again” şi hit-ul “Que Sera, Sera (Whatever Will Be, Will Be)“, care i-a adus şi un premiu Oscar. Cântece interpretate de ea au fost folosite în seriale precum “Gilmore Girls”, “Mad Men” şi “Six Feet Under” şi în lungmetraje ca “Girl, Interrupted”, “Mona Lisa Smile” şi “I, Tonya”.