Cântărețul și compozitorul Kris Kristofferson, o legendă a muzicii country, a murit sâmbătă la vârsta de 88 de ani. Anunțul trist al morții sale a fost făcut de familia sa.
Kris Kristofferson a lansat, în cariera sa, peste 20 de albume de studio și a petrecut un deceniu cântând muzică country împreună cu artiști renumiți precum Johnny Cash, Waylon Jennings și Willie Nelson, în trupa de country „The Highwaymen”, din 1985 până în 1995. Kris Kristofferson s-a stins din viață în locuința sa din Hawaii. Legendarul artist și-a dat ultima suflare liniștit, înconjurat de oamenii dragi. (CITEȘTE ȘI: Actrița Maggie Smith din ‘Harry Potter’ a murit la 89 de ani. Era internată în spital)
„Cu inimă grea împărtășim vestea că soțul/tatăl/bunicul nostru, Kris Kristofferson, a murit în pace sâmbătă, 28 septembrie, acasă. Suntem cu toții atât de binecuvântați pentru timpul petrecut cu el. Vă mulțumim că l-ați iubit în toți acești mulți ani și, când vedeți un curcubeu, să știți că ne zâmbește tuturor”, a spus familia Kristofferson într-un comunicat.
Kris Kristofferson a făcut furori în anii 1970. Prestațiile sale autentice au inclus rolul principal în drama lui Martin Scorsese din 1974 „Alice Doesn’t Live Here Anymore”, precum și rolul din „A Star Is Born” al Barbrei Streisand, unde juca un cântăreț rock, îmbătrânit și alcoolic.
Kris s-a născut pe 22 iunie 1936 în Brownsville, Texas și a început să scrie melodii la vârsta de 11 ani. Familia sa s-a stabilit, în cele din urmă în California, unde după absolvire Kris a fost o legendă sportivă, atât ca jucător în echipele de rugby și fotbal, cât și ca redactor sportiv al ziarului facultății. Regizorul Sam Peckinpah l-a lansat pe Kristofferson în viața publică, unde acesta a jucat rolul lui William Bonney în „Pat Garret și Billy the Kid”. Cariera sa cinematografică a evoluat, până când a obținut primul succes major cu rolul principal al lui Kristofferson în „Heaven’s Gate”. (VEZI ȘI: Doliu uriaș în sport! O emblemă a fotbalului internațional s-a stins din cauza unei boli nemiloase)
El a continuat să cânte muzică până când s-a retras, în anul 2020, fiind inclus în Music Hall of Fame în 2004 și Songwriters Hall of Fame în 2015. De-a lungul ilustrei sale cariere, Kris Kristofferson a câștigat trei premii Grammy, iar rolul său principal din „A Star Is Born” i-a adus un Glob de Aur în 1976. În plus, a fost premiat cu Grammy Lifetime Achievement Award