Doliu la Hollywood! Chance Perdomo a murit la doar 27 de ani

Publicat: 31/03/2024 | 11:45

Doliu la Hollywood! Chance Perdomo s-a stins din viață la doar 27 de ani. Actorul era cunoscut pentru rolul său dintr-un serial de succes pe Netflix. Tânărul și-a pierdut viața în urma unui accident cumplit de motocicletă.

Este doliu la Hollywood. Actorul Chance Perdomo s-a stins din viață în urma unui accident cumplit de motocicletă. Tânăărul avea doar 27 de ani.

„Pasiunea lui pentru artă și apetitul nesățios de viață au fost simțite de toți cei care l-au cunoscut. Vă rugăm să respectăm dorința familiei de intimitate în timp ce deplâng pierderea fiului și fratelui lor iubit”, se precizează în comunicatul transmis de reprezentanții actorului în vârstă de 27 de ani.

Conform informațiilor furnizate de BBC News, incidentul a avut loc vineri, 29 martie 2024. În accident nu au fost implicate și alte vehicule. De asemenea, în urma tragediei, producătorii serialului Netflix care l-a făcut celebru pe Chance Perdomo au transmis un mesaj de condoleanțe.

„Nu putem să înțelegem ce s-a întâmplat. Pentru cei care l-am cunoscut și am lucrat cu el, Chance a fost întotdeauna fermecător și zâmbitor, o forță entuziastă a naturii, un actor incredibil de talentat și, mai mult decât orice altceva, o persoană foarte bună și drăguță. Nici măcar să scrii despre el la timpul trecut nu are sens”, a fost mesajul transmis de producătorii serialului „Gen V”.

Citește și: DOLIU LA HOLLYWOOD! A MURIT LOUIS GOSSETT JR., PRIMUL ACTOR CARE A CÂȘTIGAT PREMIUL OSCAR

Chance Perdomo s-a stins din viață la doar 27 de ani

Recent, Perdomo a interpretat rolul lui Andre Anderson în seria de supereroi de pe Amazon Prime, serial care a avut premiera în septembrie 2023. Lansarea celui de-al doilea sezon va fi amânată în urma decesului actorului.

„Întreaga familie Gen V este devastată de dispariția bruscă a lui Chance Perdomo”, au transmis reprezentanții Amazon MGM Studios și Sony Pictures Television într-un comunicat.

Perdomo s-a născut în Los Angeles în 1996 și a crescut în Southampton, Anglia.

„Când aveam aproximativ doi ani, i-am spus mamei că vreau să fiu două lucruri. I-am spus: „Vreau să fiu primul președinte negru al Statelor Unite și vreau să fiu „Barney.”, a povestit Perdomo la BAFTA în anul 2019.

După ce a început să studieze dreptul pentru o perioadă scurtă de timp, Perdomo a primit oportunitatea de a juca în serialul BBC „Hetty Feather” în 2017. Performanța sa l-a adus în atenția criticilor, obținând o nominalizare la premiile BAFTA pentru cel mai bun actor pentru rolul din filmul BBC „Killed by My Debt” din 2018. Mai târziu, în 2019, a fost recunoscut cu premiul „Breakthrough Brit” la premiile BAFTA pentru contribuția sa la serialul Netflix „Chilling Adventures of Sabrina”.

Citește și: DOLIU ÎN LUMEA TEATRULUI! A MURIT MARINA MĂLÂIA LA DOAR 37 DE ANI