Doliu în PSD! Constantin Nicolescu a murit
Marți, 13 iunie 2023, o veste tristă a căzut peste scena politică din țara noastră. PSD Argeș a anunțat decesul fostului preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ), Constantin Nicolescu. Acesta a fost o personalitate marcantă a județului Argeș.
Marți seară, vestea trecerii în neființă a lui Constantin Nicolescu a luat prin surprindere pe toată lumea. În vârstă de 77 de ani, el era o figură marcantă a partidului PSD în județul Argeș.
Veste tristă pe scena politicii românești. A murit Constantin Nicolescu
Tristul anunț a fost făcut de către cei de la PSD Argeș prin intermediul unui mesaj postat pe Facebook. Astfel, un ultim omagiu i-a fost adus fostului președinte al Consiliului Județean și al PSD Argeș.
„Am aflat cu surprindere și profundă tristețe că astăzi a încetat din viață Constantin Nicolescu, fost președinte al Consiliului Județean și al PSD Argeș.
A fost un profesionist apreciat în domeniul său de activitate – industria auto, un om de administrație dedicat și un politician respectat.
Și-a dedicat întreaga pregătire și experiență profesională și politică județului Argeș, județ pe care l-a reprezentat ca senator și în Parlamentul României.
Suntem alături de familia îndurerată în aceste momente de grea încercare.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Echipa PSD Argeș”
Constantin Nicolescu s-a născut în anul 1945, în comuna Mihăiești, județul Argeș. De profesie economist, el a ocupat funcţia de preşedinte al Consiliului Județean Argeş între 2004 şi 2014. A demisionat din această funcție după ce a fost acuzat de conflict de interese. În perioada 2000-2004, Constantin Nicolescu a fost senator, iar din anul 2005 până în anul 2014 a fost președintele PSD Argeș.
Consiliul județean Argeș a transmis un omagiu emoționant în memoria lui Constantin Nicolescu
„Conducerea Consiliului Județean Argeș anunță, cu profund regret, trecerea la cele veșnice a lui Constantin Nicolescu!
Constantin Nicolescu a fost un profesionist în domeniul auto, carieră care a fost premergătoare celei administrative și un om politic respectat.
A fost prefect în perioada 28 aprilie 1995 – 20 decembrie 1996, apoi consilier județean. După un mandat de senator în perioada 2000-2004, Constantin Nicolescu a fost ales, pentru trei mandate consecutive, președinte al Consiliului Județean Argeș (2004-2014).
Constantin Nicolescu a fost un promotor al culturii, susținând Teatrul „Al. Davila”, Ansamblul „Doina Argeșului” și Școala Populară de Artă și, în mod special, Muzeul Golești. Tot de numele lui și al echipei de la Consiliul Județean se leagă și salvarea Muzeului Brătienilor. De asemenea, a fost președinte executiv al Fundației „Valentin și Dinu Lipatti” care s-a îngrijit de Casa Memorială „Dinu Lipatti”, înainte ca aceasta să fie donată Consiliului Județean.
În perioada sa, nouă spitale au fost preluate în administrare de Consiliul Județean Argeș, fiind astfel salvate de la închidere.
Cât timp a fost la conducerea Consiliului Județean, a fost începută modernizarea județului, cu proiecte în fiecare localitate. Argeșul a devenit primul județ din țară cu sistem integrat de management al deșeurilor, funcțional.
În perioada în care a condus Consiliul Județean au fost realizate numeroase investiții în infrastructură, poate printre cele mai importante fiind centura Piteștiului sau drumul de acces cu regim de autostradă dintre Uzinele Dacia de la Mioveni şi DN 73.
Dincolo de investiții, probabil că cea mai profundă moștenire a sa se regăsește în viziunea de a merge mereu în echipă. A știut să promoveze oameni de calitate și multe personalități din zona politică și administrativă care au avut la un moment dat, o legătură cu Constantin Nicolescu. A știut, în același timp, să coaguleze energii pentru argeșeni.
Dumnezeu să îl odihnească și să ofere mângâiere familiei îndoliate!”, se arată în postarea de pe Facebook a celor de la CJ Argeș.