Fostul parlamentar social-democrat Anton Miţaru s-a stins din viață. Anunțul a fost făcut chiar de primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău. Edilul nu a dezvăluit, însă, și cauza decesului.
„Ne-a părăsit Anton Miţaru: un om drag, un administrator priceput al treburilor judeţului şi municipiului, un politician care a ştiut întotdeauna să negocieze pentru a găsi cea mai bună soluţie pentru comunitatea locală.
L-am cunoscut în numeroase ipostaze – prieten, colaborator apropiat în Primăria municipiului, profesionist gata să preia şi să ducă la bun sfârşit orice sarcină i se încredinţa – şi cu atât mai greu îmi vine, în aceste momente dureroase, să admit că de astăzi, Anton Miţaru a ieşit din viaţă pentru a intra în istoria locală.
De numele său rămân legate o serie de realizări de excepţie în Râmnic şi în judeţ, care vor duce mai departe amintirea unui om dedicat celor din jur”, a transmis Mircia Gutău.
Anton Miţaru a fost parlamentar PSDR în perioada 2000-2004, iar pentru o scurtă perioadă de timp a fost și director Oltchim.