Este doliu în cinematografia românească. George Custură, unul dintre actorii îndrăgiți de public, s-a stins din viață ieri, 4 iunie. Acesta a murit la vârsta de 68 de ani. În urma anunțului decesului mesajele de condoleanțe au curs în mediul online.
Actorul George Custură s-a stins din viață marți, 4 iunie, la vârsta de 68 de ani. Brașoveanul a avut o carieră impresionantă în teatru și cinematografie, jucând în numeroase piese de teatru și filme celebre. Deși anunțul decesului a fost făcut public, pentru moment cauza morții nu a fost dezvăluită.
Fanii celui care a jucat în „Cel mai iubit dintre pământeni”, dar și în multe alte filme și piese de teatru au fost surprinși de veștile proaste. Aceștia au transmis numeroase mesaje în memoria actorului și la fel au făcut și apropiații și colegii de breaslă.
„Odihnă veșnică maestre, nu te vom uita niciodată. Mulțumesc pentru toate sfaturile primite, maestre!” a fost unul dintre mesajele adresate actorului
„Îngerii nu mor niciodată! Ne-au rămas prețioasele amintiri, momente unice, prietenia și iubirea actului de creație autentic! Drum lin către stelle, dragă George Custură! De azi, marea scenă a teatrului și filmului vor fi triste și mai sărace!”, a transmis un alt fan.
Astăzi, 5 iunie, trupul neînsuflețit al actorului o să fie depus la Capela Bisericii Sfântul Nicolau, acolo unde va avea loc priveghiul, la ora 18.30. George Custură va fi înmormântat joi, 6 iunie, ora 12.00, la Cimitirul Bisericii Sfântul Nicolae.
(CITEȘTE ȘI: CALVARUL TRĂIT DE LEGENDA LĂUTARILOR DIN ROMÂNIA! CUM AU ARĂTAT ULTIMELE LUNI DIN VIAȚA LUI NELUȚĂ NEAGU)
George Custură a debutat pe scena teatrului în anul 1980, la Teatrului de Stat din Reşita. Tot acolo și-a făcut stagiatura, după absolvirea Institutului de Teatru Târgu-Mureş.
De-a lungul carierei sale, George Custură a bifat numeroase rolului atât în teatru, cât și în cinematografie. Acesta a jucat peste 40 de roluri principale în piese de teatru, conform brasovstiri.ro. Actorul are în palmares și un turneu european, dar și unul american cu spectacolul „Denaidele” și a jucat în „Hora iubirilor” la Vienna.
De asemena, brașoveanul a jucat în numeroase filme printre care „Hotel de lux”, în regia lui Dan Piţa, care a câştigat premiul „Leul de argint”, la Festivalul de Film de la Veneţia, din 1992. Acesta a făcut un rol remarcabil și în „Cel mai iubit dintre pământeni”.
(VEZI ȘI: FLORIN PÎRVU, ÎN DOLIU! SOȚIA ANTRENORULUI DE LA FC VOLUNTARI A MURIT LA DOAR 47 DE ANI)