Doliu în lumea sportului! Un cunoscut baschetbalist a murit la numai 32 de ani
Este doliu în lumea sportului! Baschetbalistul Stevan Jelovac a murit, duminică, la vârsta de 32 de ani, informează kathimerini.gr.
Sportivul era legitimat în Grecia, la AEK Atena. Jucătorul sârb a suferit un accident vascular cerebral la data de 14 noiembrie, chiar în timpul unui antrenament.
Stevan Jelovac a fost transportat la spital, unde a fost ventilat mecanic. Joia trecută, familia sa a decis să-l transfere pe uriașul de 2,08 metri în Serbia. Din păcate, baschetbalistul a decedat după 22 de zile de spitalizare.
“Copilul nostru zâmbitor a dispărut… Este o tragedie… Luptătorul nostru, fratele nostru, Stevan, a devenit un înger. A zburat spre cer…”, au transmis cei de la AEK Atena.
În cariera sa, Stevan Jelovac a evoluzat, printre altele, la echipe precum Steaua Roșie Belgrad, CAI Zaragoza, Gaziantep sau AEK Atena, relatează stirileprotv.ro.
Sursa foto: Facebook