Sorin Cristea a avut parte de un sfârșit tragic! Românul, în vârstă de 30 de ani, a murit la policlinica Gemelli din Roma, din cauza unei boli cumplite. De mai mult timp locuia în Italia, acolo unde făcea parte din echipa de fotbal Asd Aielli. Toți cei care l-au cunoscut sunt îngenunchiați de durere.
Tânărul român era stabilit în Italia de mai mulți ani, și făcea parte din echipa de fotbal Asd Aielli, purta tricoul 9 și era mijlocaș, relatează Marsica Web. Sorin era un tânăr plin de viață, până în momentul în care, în urmă cu o lună a aflat că suferă de o boală cumplită, care l-a răpus.
Sorin a murit sâmbătă seara, la policlinica Gemelli din Roma. La aflarea veștii triste, clubul sportiv din care făcea parte Sorin, a transmis un mesaj pe pagina de Facebook.
„Întregul club și Barracos transmit condoleanțe familiei Cristea pentru pierderea unui frate și a unui coechipier, Sorin. De neconceput să pleci la 30 de ani!”.
(CITEȘTE ȘI: Doliu în lumea filmului românesc! Actorul Teodor Corban, cunoscut pentru rolul din „Aferim”, a murit)
Inclusiv primarul din Aielli, Enzo Di Natale, a ținut să transmită câteva cuvinte despre Sorin.
„Acceptarea morții este dificilă, dar găsirea unui sens în dispariția unui băiat de treizeci de ani este însă imposibilă. Familiei lui Sorin, tânărul sportiv din echipa noastră de fotbal care a murit aseară, sincere condoleanțe”, a scris acesta, pe pagina de Facebook.
Moartea tânărului a șocat pe toată lumea, iar Comitetul Regional Abruzzo LND a transmis un mesaj pe această cale:
„Ai zburat spre cer prea devreme, cu toată viața încă în față. LND Abruzzo deplânge decesul lui Sorin Cristea și transmite condoleanțe familiei, prietenilor și clubului sportiv Asd Aielli 2015”.