Rudele lui Șerban Valeca au anunțat faptul că omul politic a murit astăzi, 15 mai. Fostul ministru al Cercetării și Inovării era doctor în științele nucleare și a adus o importantă contribuție comunității științifice din România.
La doar 66 de ani, Șerban Valeca a decedat în această dimineață. Omul politic a fost ministru al Cercetării și Inovării, a fost deputat, senator de trei ori și a avut patru mandate de parlamentar. Vestea morții sale nu a adus doliu doar în politică și pentru familia sa, ci și în cadrul comunității de cercetare. Avea peste 40 de ani de experiență în industria nucleară și a contribuit la dezvoltarea energetică a României.
„Domnul Șerban Valeca a fost doctor în științe industriale și profesor universitar, guvernator al României la Agenția Internațională pentru Energie Atomică de la Viena, președinte al Consiliului Științific al Institutului de Cercetări Nucleare ICN Pitești și fost ministru al Cercetării și Inovației”, a transmis Nuclearelectrica. (CITEȘTE ȘI: Un român de 26 de ani, suspect că ar fi ucis un italian în 2019. Tânărul a dispărut fără urmă, iar autoritățile l-au găsit abia acum)
Rudele, prietenii și apropiații lui Șerban Valeca sunt devastați de vestea morții sale. Cercetător, om politic și profesor universitar, era cunoscut și apreciat, iar decesul său a atras după sine mesaje emoționante. Printre cei care și-au manifestat durerea față de trecerea sa în neființă, se numără și membrii partidului social democrat.
„Știm că toată viața și-a dedicat-o educației, științei și cunoașterii, indiferent că a activat ca profesor, senator sau ministru. Este o pierdere imensă pentru noi toți, dar nimic nu se compară cu durerea familiei alături de care suntem în aceste momente extrem de dificile”, au spus social-democrații pe Facebook. (CITEȘTE ȘI: O ieșeancă i-a mințit pe magistrați, în speranța că își va salva prietenul de la pușcărie! Ce a pățit tânăra imediat după)