Doliu în lumea muzicii! Artistul a murit după ce a fost infectat cu COVID-19
Sergio Mendes, supranumit „regele bossa nova”, a murit după ce a fost infectat cu COVID-19. Regretatul artist lupta de mai multe luni cu boala care a făcut ravagii pe întreg mapamondul.
Sergio Mendes, compozitorul hitului „Mas Que Nada”, a murit la vârsta de 83 de ani. În ultimele clipe de viață, alături i-au fost copiii și soția. Mendes se confrunta cu probleme respiratorii de la finalul anului 2023. Familia artistului nu a dezvăluit adevărata cauză a morții sale, dar a precizat că acesta suferea din cauza efectelor coronavirusului. (CITEȘTE ȘI: BREAKING | Denisa Oltean, o stewardesă din Bistrița, a fost gasită moartă în Japonia)
„În ultimele câteva luni, sănătatea sa a fost provocată de efectele COVID pe termen lung. Mendes a cântat ultima dată în noiembrie 2023 în săli pline și extrem de entuziaste la Paris, Londra și Barcelona. Ne lasă o moștenire muzicală incredibilă de peste șase decenii de un sunet unic”, este mesajul transmis de familia artistului.
Sergio Mendez, cunoscut pentru hitul „Mas Que Nada”
Sergio Mendes este cunoscut pentru piesa „Mas Que Nada” și pentru interpretarea braziliană a unor cântece englezești precum „The Look Of Love” și „The Fool On The Hill al Beatles”. Ultimele sale concerte au fost în noiembrie 2023. Imediat după, acesta s-a infectat cu COVID-19.
Născut în Brazilia, la Niteroi, Sergio Mendes este cel care a promovat genurile bossa nova și samba, în Europa. A studiat pianul clasic și a scos pe piață peste 35 de albume.
Sergio Mendes a lansat primul său disc în 1956 – Take Five, un vis împlinit pentru artist care mărturisea că a fost cea mai bună perioadă a vieții sale. În 2012, a primit o nominalizare la Oscar pentru capodopera „Real in Rio” din filmul de animație Rio, iar „Mas Que Nada” a fost prima melodie în limba portugheză care a devenit un hit. (VEZI ȘI: BREAKING | Bora Djordjevic, o legendă a muzicii rock, a murit)
„Pentru mine a fost, aș spune, unul dintre momentele incredibile din viața mea pentru că atunci când am auzit asta, habar n-aveam de jazz sau altceva”, spunea Sergio Mendes la postul de radio american NPR în 2014.