Doliu în lumea fotbalului din România. A murit Gabi Fulga, după ce corpul său a cedat în fața bolii nemiloase
Este doliu în lumea fotbalului din România. Gabi Fulga a murit după ce corpul său a cedat în fața bolii nemiloase cu care s-a luptat în ultima vreme. Fostul fotbalist avea 59 de ani.
A murit Gabi Fulga, fostul atacant al Bacăului
O veste dureroasă a adus astăzi tristețea în fotbalul românesc. Gabi Fulga s-a stins din viață la 59 de ani din cauza unei maladii cu care s-a luptat o bună perioadă de timp. Decesul a survenit în zorii acestei zile, însă, anunțul a fost făcut spre seară, relatează publicația Deșteptarea.
Află și: Cauza morții lui Gabi Fulga: “Inima fostului fotbalist băcăuan a refuzat să mai bată”
Gabi Fulga ar fi împlinit 60 de ani pe 22 august. El s-a născut localitatea vrânceană Tâmboiești. La începutul anilor ’90, fostul fotbalist a luat drumul Ceahlăului Piatra Neamț, iar după retragerea din activitate, el s-a stabilit în Bacău, unde și-a găsit și sfârșitul.
Elocvente în acest sens rămân aprecierile făcute de reputatul Ioan Chirilă după un 2-2 cu Steaua, supercampioana Europei la acea vreme, care-l descriau pe Fulga drept un “technician din spița lui Vamanu”.