Doliu în lumea filmului internațional! Jon Landau, celebrul producător premiat cu Oscar al filmelor “Titanic” și “Avatar”, a murit la vârsta de 63 ani.
Jon Landau a devenit celebru la Hollywood după ce a produs filmul “Titanic”. Capodopera a fost primul film din istoria cinematografiei care a avut încasări de peste 1 miliard de dolari la nivel global. După ani distanță, Jon Landau avea să își depășească propria performanță! Încasările pentru filmele „Avatar” şi „Avatar: Calea Apei” i-au depășit așteptările. (CITEȘTE ȘI: DOLIU ÎN LUMEA FILMULUI! ACTORUL MIKE HESLIN A MURIT, LA DOAR 30 DE ANI)
View this post on Instagram
În urmă cu un an, însă, celebrul producător avea să primească un diagnostic crunt de la medici. Acesta a aflat că suferă de boala secolului: cancer. A început imediat tratamentul, însă, organismul i-a cedat. În ciuda eforturilor depuse de către medici, aceștia nu au mai putut face nimic ca să-i salveze viața.
Vestea morții sale fost anunțată de Alan Bergman, co-președinte al Disney. Mesajul a fost făcut public de publicația The Guardian.
„Jon a fost un vizionar al cărui talent extraordinar şi pasiune au adus la viaţă pe marele ecran unele dintre cele mai de neuitat poveşti. Contribuţiile sale remarcabile la industria cinematografică au lăsat o amprentă de neşters şi va fi profund regretat. A fost un producător emblematic şi de succes, dar o persoană şi mai bună şi o adevărată forţă a naturii care i-a inspirat pe toţi cei din jurul său”, a declarat Bergman.
În 1997, Jon Landau a făcut istorie! Filmul Titanic, cu protagoniștii Kate Winslet și Leonardo di Caprio, a devenit atunci o legendă în box office-ul mondial. (CITEȘTE ȘI: COMEDIANTUL TONY KNIGHT A MURIT ÎNTR-UN ACCIDENT BIZAR, LA DOAR 54 DE ANI! CE MESAJ I-A TRIMIS IUBITEI SALE, ÎNAINTE DE TRAGEDIE)
Celebrul producător de la Hollywood și-a început cariera ca manager de producție în 1980. A muncit și a avansat rapid, ca apoi să colaboreze cu regizorul James Cameron pentru pelicula Titanic. Cei doi au avut o chimie extraordinară, lucru care le-a adus 14 nominalizări la Oscar și 11 premii, inclusiv pentru cel mai bun film.
La acea vreme, după ce a primit premiul, Jon Landau a declarat: “Nu pot juca, nu pot compune şi nu pot face efecte vizuale. Cred că de aceea sunt producător”.