Doliu în lumea cinematografiei. Actorul Dennis Waterman a murit la vârsta de 74 de ani
Este doliu în lumea cinematografiei. Actorul Dennis Waterman s-a stins din viață la vârsta de 74 de ani. Acesta era cunoscut pentru rolurile pe care le-a jucat în „Minder”, „The Sweeney”, „New Tricks”, dar și în „Moses Jones” de la BBC. Anunțul trist a fost făcut de familia acestuia.
Actorul Dennis Waterman a murit la vârsta de 74 de ani, într-un spital din Spania, în cursul zilei de duminică, potrivit anunțului trist făcut de familia acestuia. Bărbatul a devenit cunoscut pentru rolurile pe care le-a jucat în diferite seriale. Familia acestuia a transmis: ”Suntem profund întristați să anunțăm că iubitul nostru Dennis a murit foarte liniștit în spitalul din Spania. Familia vă roagă să ne respectați intimitatea în aceste momente foarte dificile”. Alături de el s-a aflat și soția lui, Pam, care a putut să îi adreseze ultime cuvinte.
A fost cunoscut pe scenă încă de mic
Londonezul Dennis Waterman a absolvit Corona Theatre School și, încă din copilărie, și-a început cariera pe scenă și în cinematografie. Acesta a prins un rol pentru Children’s Film Foundation, iar la vârsta de 12 ani s-a alăturat Royal Shakespeare Company din Stratford. A jucat în „William”, devenind foarte îndrăgit, mai ales în anii 1970, arată Mediafax.ro.
Între 1979 – 1989 a jucat în „Minder”, interpretând rolul lui Terry McCann, partenerul și bodyguardul lui Arthur Daley. Apoi, Dennis Waterman a mai jucat în „On the Up”, ”Stay Lucky”, dar și în drama dură „Moses Jones” care se difuza în 2009 la BBC.
Ultimul rol pe care l-a avut a fost în „Never Too Late in 2020”. A fost filmat în Australia.
Cât despre viața personală, actorul a fost căsătorit de mai multe ori. Una dintre relații a fost cu actrița Rula Lenska până în 1998.
Vezi și DOLIU ÎN LUMEA FILMULUI! ACTORUL INDIAN KALATAPASVI RAJESH A ÎNCETAT DIN VIAȚĂ
Sursă foto: Captură video Youtube