Doliu în lumea cinematografică. William Hurt a murit la 71 de ani. Actorul era premiat cu Oscar pentru rolul din „Sărutul femeii păianjen”

Publicat: 14/03/2022 | 07:31
Actorul William Hurt a murit. Sursă foto: Captură video Youtube

Este doliu în lumea cinematografică. Actorul William Hurt s-a stins din viață la vârsta de 71 de ani. Acesta era premiat cu Oscar pentru rolul din „Sărutul femeii păianjen”. Peste doar câteva zile, acesta trebuia să împlinească vârsta de 72 de ani.

Actorul William Hurt a murit la vârsta de 71 de ani. În data de 20 martie, acesta ar fi trebuit să își serbeze ziua de naștere. Fiul său, Will, a transmis un comunicat, după ce tatăl său a trecut în neființă.

„Cu mare tristeţe, familia Hurt deplânge moartea lui William Hurt, tată iubit şi câştigător al Oscarului, pe 13 martie 2022, cu o săptămână înainte de a împlini 72 de ani. S-a stins din viaţă în pace, alături de familie, din cauze naturale”, se arată în comunicatul transmis de fiul său, Will.

Bărbatul s-a luptat cu probleme foarte mari de sănătate. În anul 2018, în luna mai, acesta fusese diagnosticat cu cancer de prostată. Mai mult decât atât, a vorbit public despre drama prin care a trecut.

Vezi și DOLIU ÎN LUMEA FILMULUI! ACTORUL INDIAN KALATAPASVI RAJESH A ÎNCETAT DIN VIAȚĂ

A câștigat un premiu Oscar

William Hurt a câștigat un premiu Oscar în anul 1985, pentru pelicula ”Sărutul femeii păianjen”. Actorul fusese nominalizat de trei ori, la mijlocul anilor 1980. Celelalte două nominalizări au fost pentru peliculele „Children of a Lesser God” (”Copiii unui Dumnezeu mai mic”) și „Broadcast News” (”Știri de televiziune”).

Puțini sunt cei care știu că actorul a studiat teologia la universitate, iar în 1972 s-a orientat către actorie, înscriindu-se la școala Juilliard. A început mai întâi cu aparițiile în piese de teatru și primul rol important l-a avut într-un film de groază, ”Altered States”, de Ken Russell. Apoi, William a putut fi văzut, în 1981, în ”Body Heat”, un thriller erotic.

Sursă foto: Captură video Youtube