Lumea muzicii din România este din nou în doliu, după ce unul dintre cei mai iubiți artiști s-a stins din viață la vârsta de 91 de ani. Vestea dispariției acestuia a lăsat un mare gol în sufletele celor care l-au iubit și l-au admirat de-a lungul carierei sale.
Moise Mitulescu este numele celui care a reușit să impresioneze o țară întreagă cu talentul său de-a dreptul incredibil. Bărbatul a avut ocazia să cânte alături de cei mai cunoscuți artiști de la noi, toți fiind foarte mulțumiți de modul în care dirija de fiecare dată orchestra.
VEZI ȘI: Este știrea tristă a serii! Un renumit compozitor și dirijor a murit
Moise Mitulescu s-a născut în 1932, în comuna Domnești-Argeș. Pasiunea de a face muzică a preluat-o de la tatăl său care pe atunci era preot în localitate. Dacă în copilărie era mereu prezent în corul bisericii, după ce a mai crescut, acesta a reușit să transforme pasiunea într-o carieră de lungă durată.
De-a lungul vieții sale, dirijorul și-a dedicat fiecare moment petrecut alături de copiii care făceau parte din corurile lui. Timp de 70 de ani a reușit să îi învețe pe mulți valoarea cântecelor românești, motiv pentru care a reușit să bată recordul de longevitate al oricărui dirijor român.
„Un om de o vivacitate deosebită, în continuă acțiune, gata să se apuce de lucru imediat ce a terminat un altul. Această sete de activitate și-a păstrat-o în cursul vieții, fiindu-i motorul care l-a susținut în a se manifesta pe mai multe planuri deodată, încât lăsa impresia că are darul ubicuității!”, a declarat Andrei Iliescu, dirijorul Orchestrei „Petru Ghenghea”.
NU RATA: Doliu în lumea muzicii populare din România. Dirijorul Stelian Stoica a murit noaptea trecută
Regretatul Moise Mitulescu a finalizat cu succes cursurile Conservatorului „Ciprian Porumbescu din București în 1956, sub atenta îndrumare a profesorilor Victor Giuleanu, Dragoș Alexandrescu, Myriam Marbé și Florica Comișel. Imediat după, a ales să devină profesor pentru elevii Școlii de Muzică și Arte Plastice, unde a predat teorie și solfegii, ajungând să dețină și postul de director înainte de Revoluția din 1989, precum și după aceasta, până în 1994.