Lumea artei românești este în doliu, după ce un arhitect cunoscut s-a stins din viață la o vârstă foarte fragedă. Moartea băiatului i-a luat pe mulți prin surprindere, făcându-i să se întrebe de ce a avut loc un asemenea eveniment neplăcut chiar după Anul Nou.
Cu siguranță Sectorul 2 al Capitalei nu va mai fi la fel fără tânărul care a făcut tot posibilul pentru a se implica din ce în ce mai mult în viața bucureștenilor. Din păcate, nimeni nu a putut face nimic pentru a-l salva de soarta care i-a curmat viața mult prea devreme.
Numele celui care s-a stins din viață imediat după ce a intrat în noul an este George Vasiliu. Acesta era cunoscut printre cei alături de care lucra drept un băiat cu zâmbetul pe buze, idei multe și plin de viață.
Potrivit informațiilor puse la dispoziție până în acest moment de primarul Sectorului 3, George Vasiliu ar fi suferit de o boală gravă și necruțătoare. Din păcate, niciun medicament nu a putut să îi salveze viața băiatului care a venit cu inițiativa „străzi pentru oameni”.
„George Vasiliu nu mai e. Un tânăr de 25 de ani s-a stins în lupta cu o boala teribilă. Era cel mai tânăr consilier local al Sectorului 2. Un om care s-a înhămat nu doar la lupta cu boala, ci și la lupta de a face România o țară mai bună.
George Vasiliu s-a stins. Rămâne însă dorința lui de a schimba lumea, de a schimba Bucureștiul. Rămân ideile ca străzile aparțin oamenilor, nu mașinilor. Rămâne credința lui că România poate fi schimbată de oameni care nu stau deoparte. Drum lin, George! Ne vei lipsi tuturor. Să știi însă că ideile tale nu s-au stins. Credința ta nu s-a dus. Le vom duce noi, cu tot ce putem, mai departe”, a scris Radu Mihaiu pe Facebook.