Unul dintre eroii de la Colectiv, Alexandru Radu, cunoscut sub numele de Sandu Gemănaru, care a devenit celebru după ce şi-a riscat viaţa şi a salvat trei tineri prinşi în "Clubul morţii", pe care i-a cărat afară de unul singur, trece prin momente grele.
Unul dintre nepoţeii săi, copilul fratelui său ar fi murit chiar sub ochii părinţilor săi, după ce s-ar fi înecat cu lapte. „Mi-a dat Dumnezeu cea mai mare durere posibilă… În clipele astea nici nu ştiu dacă există… Mi-a murit unul dintre copii… Dumnezeu să te ierte, bebe!„, a scris Mihai Gemănaru pe pagina sa de Facebook.
„Important este că nu am stat la 300 de metri şi am încercat să fac ceva, să pun mâna să car, să scot pe cineva afară, să fac orice…Am plâns din simplu fapt că sunt om şi am văzut copii morţi, iar mamele lor le strigau numele. Porki (POPESCU FLORIN) este cu adevarat un super erou pentru ca a intrat şi a salvat vieţi oameni vii. Care acum se zbat să trăiască. Iar el acum este la reanimare. Să ne rugăm pentru fratele nostru Porky şi pentru toţi oamenii”, scria Radu Ciprian Alexandru, pe contul său de Facebook, după tragedia de la Colectiv.