Doliu în emisiunea ”Chefi la cuțite”. Un bucătar celebru a încetat din viață

Publicat: 30/08/2022 | 11:42

Este doliu la emisiunea ”Chefi la Cuțite”, după ce marele bucătar Gheorghe Vătafu a plecat din această lume, la vârsta de 82 de ani.

Acesta a fost unul dintre fondatorii gastronomiei românești moderne, care a venit și la ”Chefi la Cuțite” și a împărtășit cu ceilalți trei bucătari din secretele sale pentru preparatele perfecte pe care le-a realizat o viață întreagă.

În ultimii ani, Gheorghe Vătafu nu a mai profesat din cauza problemelor de sănătate, simțind că este momentul să se odihnească, după toți anii munciți. Inițial, specialistul a lucrat ca picol, adică ajutor de chelner, după care și-a valorificat tot mai mult pasiunea sa pentru bucătărie.

”Era în timpul în care Bucureștiul se numea Micul Paris și casele nobiliare își trimiteau bucătarii în Franța ca să se specializeze sau erau trimiși direct bucătari francezi, ca să îi specializeze pe români.

M-am angajat picol la un restaurant nou deschis atunci și acolo veneau mari artiști de la Bulanda, venea Sadoveanu, pe care eu îl citeam cu sfințenie”, a spus Gheorghe Vătafu la Antena 1.

Cine a fost renumitul bucătar Gheorghe Vătafu

Gheorghe Vătafu a gătit pentru nume mari precum Gheorghe Gheorghiu Dej sau Nicolae Ceaușescu, la care a ajuns printr-o recomandare, după ce i se dusese numele că ar fi foarte talentat la gătit. Despre dictator a spus că nu prefera mesele întinse sau băutura și că era foarte ponderat, la fel ca soția lui. Foarte rar consumau mâncare grea și preferau mai mult fructele și legumele.

VEZI ȘI: AȘTEPTAREA A LUAT SFÂRȘIT. CÂND ÎNCEPE NOUL SEZON AL EMISIUNII CHEFI LA CUȚITE

”Era un om foarte ponderat. Nu era prea sănătos, nu era un om căruia să îi placă mesele întinse, băutura. Chiar şi ea, cât era de răutăcioasă. Cu mâncarea erau foarte ponderaţi. Mâncau legume, fructe de la micul dejun. La ocazii se făcea un grătar în curte. Când aveau vânători sau oaspeţi străini, şefi de stat, se făcea o masă câmpenească. Acolo mai mânca şi el mititei, grătare, dar tot ponderat…”, spunea Gheorghe Vătafu.